Olimpia Melinte a
împărțit sarcini pentru fiecare membru al familiei

Actrița principală din serialul „Vlad” ne-a mărturisit că de când îl au pe Sasha, ea și soțul ei au împărțit sarcinile astfel încât micuțul să nu fie exclus din activitățile lor. „S-au schimbat foarte mult Sărborile de când e Sasha! Facem o echipă bună împreună și fiecare are sarcini serioase de îndeplinit: tati se ocupă de beculețe, după ce le fixează pe cele din exteriorul casei, trece în interior, la ferestre, în brad, apoi Sasha se ocupă de globuri, beteală și de gustarea pentru Moș Crăciun, iar mie îmi revine sarcina culinară pe care o împart cu dragă inimă și cu mama. Partea cea mai simpatică rămâne totuși scrisoarea pentru Moș Crăciun, pe care o pregătim cu toată seriozitatea…de pe la începutul lui noiembrie”, ne-a povestit Olimpia Melinte.

Valentin Ionașcu se
bucură de magia perioadei

Până ca fiul lui, Achim, să vină în familie, Valentin Ionașcu, unul dinre arhitecții de la „Visuri la cheie” și soția lui, se bucurau de Sărbători, dar nu simțeau adevărata magie a Crăciunului. „În fiecare an petrecem sărbătorile de iarnă la părinți, loc unde ne adunăm cu toții și pentru câteva zile ne reconectăm între noi, familia. Încercăm mereu să ne revedem cu toți cei dragi, să încetinim ritmul și să ne bucurăm de tot ce are magic această perioadă: zăpada (când apare), brad împodobit, povești, colinde și nu în ultimul rând mâncărurile copilăriei. Primul lucru schimbat, după ce am devenit părinți, a fost bradul. Doi ani la rând am avut variante alternative, bidimensionale. Apoi au apărut cărțile de Crăciun și povestea Moșului care aduce bucura de a dărui și de a primi cadouri. Pentru mine și Sorana era suficient să ne îmbrățișăm și asta era cadoul cel mai frumos, acum, cu Achim, cadourile luminează, se mișcă și eventual arată ca un tren sau o mașinuță. Eu mă bucur că e așa pentru că în dimineața zilei de Crăciun, alături de Achim, asamblez, testez și construiesc jocuri, ceea ce îmi face mare plăcere”, ne-a povestit tânărul arhitect.

Victoria Răileanu îl
lasă pe fiul ei să împodobească bradul

Actrița Victoria Răileanu abia aștepta ca fiul ei, Carol, să mai crească pentru a-i preda ștafeta în a împodobi bradul. „De când îl avem pe Carol, Sărbătorile au devenit mult mai organizate. Avem și mici tradiții doar ale noastre, cum ar fi să facem cozonacii noștri cu care mergem în vizită la masa de Crăciun, împreună cu toată familia. Când eram copil împodobeam mereu doar eu bradul. Acum, normal că îl împodobim împreună. Mă topesc după el când îl văd câtă plăcere îi face să pună globurile”, ne-a spus interpreta lui Micky din serialul „Vlad”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Merg cu copiii lor
la colindat

Chiar dacă în Capitală nu se mai păstrează tradiția de a merge la colindat prin vecini, puțini sunt cei care își mai lasă copiii să bată din poartă în poartă, vedetele noastre încearcă să mai respecte tradiția și în preajma Sărbătorilor merg în provincie, la bunici, profitând de locurile unde se mai păstrează tradițiile. „Mergem cu colindul pe la prieteni, rude, primum colindători și ne bucurăm de fiecare sărbătoare în familie, mai ales când ajungem acasă, la Iași, unde totul e ceva mai liniștit și mai pitoresc”, ne-a povestit Olimpia Melinte, completată de colega ei, Vichi Răileanu. „Abia anul acesta a devenit interesat de cântece. De altfel, nici noi nu suntem niște cântăcioși. Dar e lege să cântăm un colind când mergem la masa de Crăciun. Altfel nu suntem primiți la masă. – Vichi Răileanu”. Ceva mai tradițional este arhitectul de la „Visuri la cheie” , care-și retrăiește copilăria cu ajutorul fiului său. „Când eram copil mersul ca colindat, la urat, și toată perioada asta de la Crăciun până după Anul Nou, era una dintre cele mai frumoase. În serile dinaintea Ajunului ne strângeam și făceam repetiții, învățat colinde noi, făceam liste pe cine colindăm. Aveam pe lista noastră rude, prieteni de familie, profesori, toți oamenii pe care îi îndrăgeam. Copiii de altă dată au devenit părinți și astăzi stăm în spate și îi lăsam pe cei mici în față. Anul trecut a fost primul an în care am mers și cu Achim la colindat și am retrăit câteva dintre momentele copilăriei mele văzându-l în fața grupului, îmbujorat cântând „Moș Crăciun cu plete dalbe”. E o perioadă din an plină de bucurie și vom continua să colindăm mult timp de aici încolo”, ne-a povestit și Valentin Ionașcu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News