Rămâne de văzut dacă vor avea șansa să câștige premiul cel mare, locul doi sau premiul de originalitate.

Cât este marele premiu la „Românii au talent”

Concurenții se luptă pentru a intra în finală și a ajunge la
marele premiu, plus titlul pentru cel mai talentat român. Suma pentru care concurenții
se vor bate în această ediție este de 120.000 de euro.

Sezonul 11 va fi încărcat de talente de neuitat, de români dornici să fie pe scenă și de multe surprize. Prima noutate a acestui sezon de care telespectatorii vor avea parte este o modificare în componența juriului.

Dacă la startul emisiunii, făcea parte din gașca juraților, alături de Andi Moisescu și Andra, iar în urmă cu doi ani revenea alături de aceștia și Florin Călinescu, în acest sezon, renumitul dansator și coregraf Mihai Petre nu va mai face parte din echipa juriului! Locul său a fost luat de Alexandra Dinu.

Cine a câștigat „Românii au talent” în anii trecuți

În 2018, Românii au talent a fost câștigat de Emil Rengle,
după ce a făcut spectacol cu dansul lui pe tocuri.

În 2019, câștigătorul premiului de 120.000 de euro a fost
luat de Ana Maria Pantaze. Ana a surprins publicul în finală cu timbrul său
vocal.

În aceeași ediție, Magitot a luat premiul de originalitate,
în valoare de 10.000 de euro.

Finalistul „Românii au talent” al ediției cu numărul 10 și câștigătorul marelui premiu de 120.000 de euro a fost Radu Palaniță.

Locul 1: Radu Palaniță

Locul 2: Siena Vușcan (20.000 de euro)

Locul 3: Mihai Țigaret (10.000 de euro)

 
 

Urmărește-ne pe Google News