Cuplul italian Al Bano și Romina Power au rămas în memoria publicului din toate colțurile lumii grație hiturilor pe care le-au cântat împreună. Cei doi s-au bucurat de un imens succes, fiind extrem de îndrăgiți și apreciați.
Anii au trecut, însă, și și-a pus amprenta și pe cei doi mari artiști. Dacă la Al Bano schimbările fizice nu sunt chiar atât de evidente, nu același lucru se poate spune despre partenera lui de scenă.
Romina Power a ajuns astăzi la vârsta de 64 de ani. Pe vremuri era o tânără frumoasă, cu o siluetă de invidiat, părul lung, chip angelic și un zâmbet care cucerea instant pe oricine.
![Al Bano și Romina Power]()
Al Bano și Romina Power
Chiar dacă și-a păstrat același zâmbet cuceritor din vremurile de altădată, Romina nu mai este ce a fost cândva. A luat mult în greutate și timpul și-a pus amprenta asupra fizicului său, ajungând aproape de nerecunoscut față de cum arăta în anii ce au trecut.
Recent, Romina și Al Bano au participat la o ședință foto care a avut loc la Roma. Schimbările fizice prin care a trecut artista sunt vizibile cu ochiul liber.
![Al Bano și Romina Power]()
Al Bano și Romina Power
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
INFO
Al Bano și Romina Power nu au format un cuplu doar pe scenă. Cei doi au fost căsătoriți între anii 1970 și 1999. Au împreună patru copii: Ylenia, Cristel, Yari și Romina. Din păcate pentru cei doi, fiica cea mare a cuplului, Ylenia, a dispărut în New Orleans în ianuarie 1994.
FOTO: HEPTA
Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
„Problema este că Ilie Bolojan mă preferă pe mine...” Dezvăluirea despre președintele interimar a stârnit un val de comentarii. Primarul general al Capitalei nu s-a abținut și i-a dat o replică tăioasă
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
Imagini dramatice filmate la scurt timp după tragedia cu doi frăţiori morţi în Huedin: "Acolo au picat în apă. Amândoi copiii!"
HOROSCOP
Horoscop 30 aprilie 2025. Fecioarele au în față o zi care vine cu provocări ce nu se vor limita la nivelul vorbelor, dar vor veni pe această cale