Actrița Ioana Ginghină a explicat, pentru csid.ro, că a avut o perioadă în care a avut probleme cu greutatea. Vedeta s-a îngrășat în urma unui tratament.
„În urma unui tratament de fertilizare, pe care l-am făcut acum 4 ani, m-am îngrăşat 8 kg faţă de greutatea mea. Am înţeles de ce le pusesem, aşa că nu am disperat să le dau jos, mai ales că stresul meu nu era dat de kilograme, ci de faptul că nu mai rămâneam însărcinată. Le-am dat jos în timp, cu o alimentaţie sănătoasă, dar am urmărit să fiu bine, nu neapărat să slăbesc. Abia acum am ajuns să cântăresc cât aveam în urmă cu 4 ani”, a dezvăluit Ioana Ginghină.
Artista a explicat și ce anume face pentru a se menține în formă.
„Încerc să nu mă mai îngraş ca să nu mai am de ce să vreau să slăbesc. Am renunţat la zahăr şi pâine, le mai mănănc doar ocazional, am exclus şi carnea, mă feresc de mâncarea care îngraşă. Eu sunt o gurmandă, îmi place să mănânc în cantităţi mari, însă am lucrat mult cu mine ca să reuşesc să mănânc puţin, des şi sănătos”, a spus ea.
„Hai să luăm ca exemplu ziua de azi. Este postul Sfintei Maria şi nu mănânc produse animale. Dimineaţa am mâncat o îngheţată raw vegană din banană, unt de arahide şi miere. La prânz o salată cu roşii, ceapă, avocado, iar la cină vinete umplute cu roşii şi tofu, la cuptor”, a explicat Ioana Ginghină legat de meniul ei dintr-o zi.
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Ioana Ginghină este o cunoscută actriță, pe care telespectatorii au văzut-o în seriale de televiziune care s-au bucurat de mare succes.A debutat în anul 1996. Este căsătorită cu actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fetiță, Ruxandra.
Citește și: EXCLUSIV / Mihaela Buzărnescu, prima declarație după accidentarea teribilă de la Montreal. Jucătoarea a părăsit terenul în scaun cu rotile
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori