„Ne știm de 11 ani și a fost o relație care a tot crescut. Au fost perioade, vorbeam o dată, de două ori pe an, la Crăciun, la Paște. Nu ajungeam să ne și vedem. Era doar un om drag și atât. Acum a fost momentul în care ne-am reîntâlnit, eu nu mai eram cu Andrei, el nu mai era cu fosta. Totul a fost potrivit. Atunci, nu mă gândeam că vom ajunge să ne căsătorim. Cu toate astea, totul a mers în direcția aia”, a povestit Laura pentru cavaleria.ro.

Aceasta a continuat: „Noi ne-am întâlnit la momentul potrivit. Pentru noi, întâlnirea a fost exact ce trebuie. Ne gândim să facem copii. E cea mai bună variantă să fie tatăl copiilor mei”.
Laura a încheiat: „Cosmin e un bărbat deștept și se mulează pe lucrurile pe care mi le doresc. Mă face fericită”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News