Echipa formată din Cleopatra Stratan și Edward Sanda a fost prima eliminată de la „America Express”, sezonul 6. De multe ori cei doi au ajuns ultimii la probe, nu găseau transport rapid și nici cazări unde să își petreacă unele seri.
Fanii emisiunii de la Antena 1 l-au acuzat de multe ori în mediul online pe Edward Sanda că se plângea prea des de condiții și de competiție, că se oprea mai mereu să ceară mâncare, astfel el și Cleopatra Stratan întârziau la probe.
Cătălin Bordea, despre Edward Sanda: „Da, cum merge el acum acasă la socră-su? Bă, e Stratan!”
Invitați în emisiunea online „Podcastito Express”, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, care au câștigat sezonul 5 „America Express”, au comentat despre prestația lui Edward Sanda în concurs. Au urmărit cum s-a descurcat concurentul la unele probe, iar după o scenă în care cântărețul nu a dat dovadă de curaj, comediantul Cătălin Bordea a spus: „Vreau să-i mulțumesc lui Edward Sanda! De acum încolo, când o să am orice urmă de lașitate, am păstrat momentul ăla cu el. Când o să zic: «Cred că am fost laș astăzi», o să pun momentul ăla cu el: «Baby, e prea periculos, hai tu!».
Eu când am văzut faza aia la TV, mi-a sărit popcornul din gură. Am zis că aia e făcută la montaj: au lipit «baby» cu «este», cu «prea periculos» și cu «hai tu» din altă zi, că altfel nu ai cum așa ceva, așa laș?!
Da, cum merge mă el acum acasă la socră-su? Bă, e Stratan! Eu mergeam la concerte la Stratan cu teamă, mi-era frică să nu sară de pe scenă, că era body builder. Nu vedeai body builder pe vremea aia, și nici femei cu silicoane. Acum vorbesc frustrările din mine, că dacă mai aveam verigheta pe deget, acum ziceam și eu: hai, stai liniștit!”, a susținut Cătălin Bordea despre comportamentul lui Edward Sanda la „America Express”, conform Click.
Nelu Cortea: „De ce n-ai făcut piesă tu despre reporteriță, că ea a fost cu pistolul la cap, nu tu”
Nici Nelu Cortea nu s-a abținut cu privire la prestația lui Edward Sanda în competiția de la Antena 1. După ce a urmărit scena din concurs în care concurenții erau nevoiți să intre în coridă, el a spus: „S-a dus fata aia în coridă și, la un moment dat, nici nu vedea bine săraca cu ochelarii ăia pe nas, și căuta de una singură indiciile”, a spus el.
În competiția „America Express”, Edward Sanda și Cleopatra Stratan au trecut printr-o situația delicată, când echipa lor a fost atacată cu pistoale de motocicliști înarmați, în Columbia. Reporteriței lor i-a fost pus pistolul la cap, însă a scăpat pentru că i-a dat atacatorului telefonul.
Și Edward Sanda, și Cleopatra Stratan au trăit momente dificile, s-au speriat. Când au ajuns în țară, ei au lansat o melodie despre clipele prin care au trecut, melodie analizată acum de Nelu Cortea. „Păi, de ce n-ai făcut piesă tu despre reporteriță, că ea a fost cu pistolul la cap, nu tu. Dacă tot ai avut o traumă atât mare, nu faci frate piesă despre ea!”, a mai declarat Nelu Cortea.
Edward Sanda a răbufnit: „Dacă ați fi fost voi în situația aia, cu siguranță ați fi trăit aceeași spaimă”
În urma tuturor acestor declarații, dar și a unor reacții în mediul online, Edward Sanda a reacționat în mediul online. „Lumea își dă cu părerea despre atacul pe care l-am trăit în Columbia. Și cei din exterior, dar și cei din interior (unii concurenți!), nu le dau numele că și așa nu îi prea știe nimeni.
Toți sunteți curajoși, viteji și neînfricați! Dacă ați fi fost voi în situația aia, cu siguranță ați fi trăit aceeași spaimă, poate chiar și mai rău! Noi nu am vorbit de rău pe nimeni și nu am făcut mișto de ceilalți colegi din show, pentru că așa suntem noi și așa suntem educați. Dacă voi ați ales să o faceți, pot să spun doar că sunteți prost crescuți!
P.S: vorbiți de noi și ne cântați piesa, că așa poate se mai uită și la voi cineva! Și, pentru ăștia care se cred puternici, viteji și neînfricați, comentând de pe canapea: vreau să știți că Dumnezeu are grijă de toți și de toate! În general, în viața asta, ce dai se cam întoarce, la un moment dat!”, a transmis Edward Sanda, la adresa colegilor lui, pe Instagram, notează Click.
Gabryella • 29.12.2023, 02:29
La frica nu știm cum am reacționa .Nu e ca și cum stia ce se va întâmpla.
Vale25 • 23.11.2023, 21:55
Fiecare cu deciziile sale..important este să se înțeleagă ei bine..restul sunt răutăți