Cătălin Botezatu a împlinit, pe 3 decembrie, vârsta de 53 de ani, și a sărbătorit, o zi mai târziu, printr-o petrecere fastuoasă, alături de prieteni buni.

„Faptul că au venit într-un număr atât de mare contează foarte mult pentru mine. Cel mai frumos cadou a fost Lidia Buble, mă bucur că a ajuns și mi-a cântat”, ne-a spus aniversatul. Fiecare invitat a încercat să-l surprindă pe Bote cu ceva inedit. Așa că darurile au fost de-a dreptul surprinzătoare.

„Am primit o mașină cadou, parfumuri, o monedă de aur veche, trabucuri, brichete de lux, cărți”, ne-a povestit el. Bianca Drăgușanu i-a dăruit o eșarfă Hermes, foarte frumoasă, în timp ce Oana Roman a mizat pe artă și l-a surprins cu un tablou care reprezintă un nud de femeie. În schimb, Vica Blochina l-a atenționat că punga cu Versace este de la ea, faza haioasă fiind ca printre cadourile primite mai erau alte șase astfel de pungi.

Vacanță de o lună

După o petrecere de pomină, Cătălin și-a făcut bagajele pentru o vacanță prelungită, în care se va odihni și își va încărca bateriile. „Plec în Dubai, în Maldive și apoi voi fi pe un vas de croazieră, unde fac și Revelionul. Vacanța mea începe pe 6 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie. Pe 7 ianuarie încep filmările la „Bravo, ai stil!”, ne-a spus designerul.

Bianca și Alex Bodi, împreună la ziua lui Bote

Printre cei peste 100 de invitați la ziua lui Bote s-au numărat și Bianca Drăgușanu cu Alex Bodi. Se pare că și-au rezolvat problemele și s-au comportat ca o familie fericită, deși pe data de 3, chiar de ziua lui Bote, ar fi trebuit să divorțeze: „I-am invitat împreună, noi ne avem foarte bine, indiferent cu cine ar fi Bianca, îi respect iubitul, soțul. Alex Bodi s-a comportat ireproșabil. Ne știm, el este client fidel al magazinului meu. Este un băiat educat, extraordinar, cu bun simț. Nu știu ce se întâmplă între ei și nu mă implic, fiecare știe ce are acasă”, a declarat, pentru Libertatea, Cătălin Botezatu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News