De-a lungul timpului, Cătălin Botezatu a avut relații cu multe femei frumoase și de multe ori a preferat să țină ascunsă relația pe care o avea. Invitat în emisiunea „După faptă și răsplată”, moderată de Cristina Șișcanu la Metropola TV, celebrul designer a declarat că are doi copii, ambii băieți. El nu-i ajută financiar, pentru că este de părere că poate folosi acei bani în scop caritabil.

„Eu am doi copii de care știu sigur. Ambii băieți. Oamenii din familia mea, părinții și așa mai departe, au tot ce le trebuie. De ce nu ar merge banii mei într-o altă direcție, la niște oameni care chiar au nevoie de ei? Copiii mei poate că au nevoie de bani, poate că nu. Dar copiii, în general, ar trebui să muncească. Mă gândeam, anul trecut, ce ar fi să-mi facă o doamnă cadou o fetiță? Aș fi topit, s-ar duce pe râpă toată cariera mea”, a spus Cătălin Botezatu.

Vedeta a precizat că ambii băieți îi seamănă extrem de mult. „Se știe de ei de mulți ani. Se știe și am spus dintotdeauna că nu vreau să-mi implic familia și când spun asta, mă refer și la cei doi fii și la iubitele, soțiile, amantele. Eu cred că asta ține de demnitatea unui bărbat adevărat, iar eu vreau să cred că sunt așa și voi rămâne așa. Nu îmi place să-mi expun persoanele pe care le iubesc presei. Seamănă leit cu mine, iar în rest nici nu contează. Unul dintre ei l-am ținut ascuns pentru că el s-a ținut ascuns. De restul s-a știut. Nu sunt secretos”, declara Cătălin Botezatu în trecut, pentru VIVA!

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Cătălin Botezatu a adoptat un copil la distanță

Atunci când a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, designerul a vorbit despre copilul pe care l-a adoptat la distanță și pe care l-a ajutat chiar și după vârsta majoratului.

„De-a lungul timpului, au venit la mine părinți, tați sau mame cu tot felul de copii și asta cu televiziuni și au susținut tot la televiziuni concurente că acești copii sunt ai mei. Da, am fost un fluturaș în tinerețe și e posibil să am mulți copii. Ceea ce este adevărat e că am adoptat un copil la distanță de care m-am ocupat mulți ani și pe care l-am văzut mulți, mulți ani.

Deal-ul a fost să îi trimit o sumă de bani până la 18 ani. A împlinit acești ani, bineînțeles îi trimit în continuare bani, deja are o viață a lui. E tot un băiat. Mai departe sunt lucruri în viața mea pe care am hotărât să nu le mai discut. Aș face rău atât persoanelor în cauză și familiilor lor. Sunt subiecte sensibile care au fost dezbătute de presă într-un mod desuet, eronat, deformat”, a precizat Cătălin Botezatu.

catalin-botezatu-8Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

agee   •   28.11.2022, 11:57

Penibil!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI