Cătălin Botezatu nu concepe să-și facă vreo operație estetică, indiferent cât de rău i s-ar accentua ridurile, în schimb este adepturl tartamentelor de înfrumusețare destinate bărbaților.
„Eu nu aș face operație estetică indiferent cât de rău m-aș șifona și aș îmbătrâni. E adevărat că, poate, datorită jobului pe care îl am, sunt și trebuie să fiu tot timpul un exemplu pozitiv, dar cred că la un bărbat ridurile de expresie și părul grizonat pot deveni la un moment dat niște chestii sexy. Nu cred că trebuie să ne operam, să fim ca niște măști, noi, bărbații. Recomand doar tratamentele de întreținere a pielii și de prevenire a îmbătrânirii, gen terapia ”Dracula” sau acea terapie nouă, care vine tot din SUA, cu niște celule stem de la o oaie foarte șmecheră”, a declarat Bote pentru ”Draga mea prietenă”.
În schimb designerul este de părere că doamnele au voie să intervină pe ici pe colo, însă nu trebuie să exagereze cu vizitele la esettician.
„Doamnele au liber la sâni, la tot felul de silicoane, botoxuri, la orice pentru că, dacă nu ați face asta, nu ați fi voi. Sunt sigur că cele care apelează la astfel de operații o fac în primul rând pentru propriul confort și pentru bărbații din viața lor. Dar dacă vezi o femeie cu buzele ca două băști normal că e penibil. Eu sunt de acord să îți pui botox, dar să fie ușor senzual, nu vulgar, ca o rață, dar acum fiecare face ce vrea”, a continuat el.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI