În direct la Kanal D, Cătălin Botezatu și Raluca Bădulescu au analizat felul în care Andreea Marin s-a îmbrăcat recent, într-o zi de toamnă. Vedeta în vârstă de 46 de ani a purtat o rochie tip cămașă, de culoare bleu. La acest articol vestimentar a încălțat o pereche de sandale deschise la culoare, asortate cu paietele de pe rochie.
Văzând imaginea, Raluca Bădulescu a reacționat, s-a arătat încântată de felul în care Andreea Marin s-a îmbrăcat. „Era ea în geam, romantică. În mod surprinzător e ok. Rochia îi vine bine, îmi place accentul ăla de… este o rochie pe care sunt aplicate paiete.
Cred că este o rochie drăguță. O rochie dreaptă, care îi avantajează silueta. Rochia o complimentează, este bine asortată și cu pantofii. Așa da pentru Andreea Marin”, a spus juratul de la „Bravo, ai stil”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Cătălin Botezatu, care e creator de modă de ani de zile, a spus că nu-i displace ținuta purtată de Andreea Marin. Ce l-a deranjat a fost felul în care e cusută rochia. El are un atelier de creație și susține că felul în care e executat articolul vestimentar nu e unul bun.
A sfătuit-o pe Andreea Marin să fie atentă la persoana care îi execută ținutele, la croitoreasă.
„Mă, nu e rău. Ea privește cum a venit toamna, de pe balconul personal. Rochia îi avantajează silueta, pentru că e o rochie largă. Eu nu pot, fac și croitorie acum, am atelier, nu pot să nu văd că rochia nu e ok, rochia e făcută prost rău.
Unde se termină materialul bleu și unde încep paietele nu e bine făcută, trage, ori era mai sus, ori era mai jos. Ea trebuie să fie atentă la cine îi face ținuta, la croitoreasă. Nu prea i le face bine. Pe ea o avantajează acum pentru că e largă și e ok. Mă rog, hai să-i dăm da”, a concluzionat Cătălin Botezatu.
În aceeași ediție de la „Teo Show”, Cătălin Botezatu a comentat și felul în care Alina Eremia s-a îmbrăcat recent, dar le-a analizat și pe Ioana Ginghină, pe Diana Dumitrescu și pe Ana Morodan.