„Dragă, Andreea Tincu, Respectul e reciproc. Am făcut comentariul legat de o ținută fără să doresc să lezez, în vreun fel, creativitatea designerului, cu atât mai mult personajul (n.r.: Carmen Iohannis).

Din punctul de vedere al unei etichete, există niște reguli scrise, EFECTIV scrise, în privința unei ținute. Îmi susțin punctul de vedere, indiferent de trenduri și evoluția fashionului.

Astfel de ținute nu permit mâini goale sau decolteuri la funeralii, anumite lungimi ale rochiilor. Sunt interzise cu desăvârșire foarte multe accesorii cum a fost cazul, de pildă, chiar al unor figuri regale”, este prima parte a mesajului transmis de Cătălin Botezatu,creatoarei de modă Andreea Tincu, potrivit Fanatik.

Cătălin Botezatu îi dă replica Andreei Tincu, designerul care o îmbracă pe Carmen Iohannis. „Există niște reguli scrise”

„În cazul unor funeralii, mai ales că sunt primele doamne sau capetele încoronate, VIP-urile feminine trebuie să fie cât mai sobre. Cu alte cuvinte, negru… fără goliciuni”, este lecția oferită de Botezatu.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Mesajul Andreei Tincu după ce Cătălin a criticat apariția soției președintelui

În urma observațiilor făcute de Cătălin Botezatu, Andreea Tincu a reacționat pe pagina personală de Facebook.

„Dragă Cătălin, Ne cunoaștem de foarte mulți ani. Bineînțeles că o ținută poate să îți/îmi placă, indiferent cine este designerul ei. Cum bine ai zis, E din punctul tău de vedere, care poate fi corect sau nu, bine documentat sau nu.

Decolteul Primei Doamne este absolut decent, chiar persoane din Familia Regală fiind de-a dreptul curajoase în această privință, după cum vedem în pozele atașate. Istoria evoluează, oamenii se schimbă, ne adresăm viitorului, nu rămânem etern tributari unui trecut.

Suntem femei ale secolului XXI, avem dreptul să ne alegem ceea ce ne place și nu este corect să fim judecate după centimetri de material (…)”, a scris stilista cu care colaborează soția președintelui Klaus Iohannis.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

misu50   •   24.09.2022, 12:42

Inca o dovada ca nu numai " boul e consecvent"...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI