Zilele trecute, Andreea Raicu a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre cum s-a acceptat și încrederea în sine. La un moment dat, discuția s-a îndreptat către vedetele cu intervenții estetice și a fost menționat și numele Biancăi Drăgușanu. După ce a aflat de discuție, fosta soție a lui Victor Slav a jignit-o pe Andreea Raicu public.
Andreea Raicu nu a răspuns jignirilor și nu a făcut nicio altă declarație pe acest subiect, în afară de cele spuse în emisiunea „La Măruță”. Acum, Cătălin Botezatu a intervenit și îi ia apărarea Biancăi Drăgușanu, dar își și susține părerea despre operațiile estetice.
„Mie mi se pare firesc ca o femeie să-și facă intervenții, mai mici sau mai mari. Ce să facem, când ești o prezență, o vedetă, să lăsam să se vadă ridurile oribile pe la gură și pe la ochi, în lumina reflectoarelor? Bianca este o femeie care se respectă. Și-a făcut ochi pisicoși, dar mie îmi plac, sunt frumoși. Trăim în secolul 21, trebuie să ne obișnuim cu operațiile estetice, sunt mulți doctori în lumea asta care fac intervenții chirurgicale. Este timpul să ne oprim din a mai comenta lumea. Dar nu e nimic ieșit din comun, sunt milioane de femei, toate vedetele din străinătate au fața întinsă, Bianca nu face ceva special”, a declarat celebrul designer pentru Impact.
Recent, Bianca Drăgușanu a anunțat că își dorește să își schimbe implanturile mamare, aceasta fiind a treia operație la sâni. De asemenea, fosta iubită a celebrului designer s-a operat de două ori la nas, are implant fesier și mai multe intervenții estetice.
„E firesc ca la 10 ani o femeie să-și schimbe implanturile mamare, pentru că tehnologia este mai avansată, apar altele mai bune, care țin mai mult. Odată începute aceste operații trebuie să le continui, ține și de sănătate, se face adesea și un control medical. Bianca a lucrat ca fotomodel, la debut. Acum este o femeie de afaceri, acum promovează produse, nu mai este un model, ca să fie o problemă pe podiumul de modă și mărimea bustului. N-o mai vezi pe Bianca pe un podium, poate doar promovându-și rochiile de seară, dar ca să aibă un job de model nu s-a mai întâmplat”, mai spune Cătălin Botezatu.