Lumea era obişnuită ca oricând apare ceva de- spre Tania Budi ori despre Bianca, hop!, să-şi dea cu părerea şi Cătălin Botezatu. Însă când cele două s-au luat la ceartă din pricina lui Adrian Cristea, designerul a tăcut mâlc. “Am atâtea proiecte pe cap, încât nu am timp nici măcar să mă gândesc la aşa ceva”, ne-a spus Bote.
Deşi a avut relaţii serioase cu amândouă, designerul nu are doar cuvinte de laudă la adresa lor. Ba, mai mult, printre mărturisirile sale citeşti unele regrete: “Când eram împreună, am apreciat la ele lucruri pe care apoi am ajuns să le urăsc. Însă fiecare e specială în felul ei, sunt două femei puternice, pe care le-am apreciat foarte mult şi care continuă să aibă un loc special în inima mea”.
Botezatu are 45 de ani, însă nu se gândeşte să se aşeze la casa lui. Nu are timp să-şi caute “jumătatea”, pentru că acordă în continuare atenţie maximă carierei, în detrimentul vieţii sentimentale: “Dorm în atelier când am de terminat o colecţie, iar timpul liber mi-l petrec în avioane, zburând între două continente, la prezentări sau la filmări. E foarte greu să ţii o persoană lângă tine când tu eşti mai mereu plecat. Uneori, mă copleşeşte singurătatea, însă cred că viaţa îmi va rezerva ceva frumos. Până atunci, o să muncesc până cad din picioare, pentru că munca e cea mai mare satisfacţie a mea!”.
Regretă că a făcut cadouri scumpe unor persoane care nu meritau…
Oare la cine se referă?
Bote e un tip darnic. Recunoaşte chiar el că nu strânge ban pe ban, cum se spune, ci preferă să-şi cumpere tot ce-şi doreşte şi să dăruiască persoanelor dragi lucruri scumpe. “Atunci când îmi place ceva, cumpăr fie pentru mine, fie ca să dăruiesc. Am dat bijuterii, maşini, apartamente şi uneori regret că le-am oferit unor persoane care nu meritau”, ne-a mărturisit designerul.