După o absență de câteva luni de pe micul ecran, Cătălin Măruță a acceptat invitația lui Cătălin Măruță de a apărea la rubrica „Sosurile picante” pentru a doua oară. Imediat cum a apărut în platoul emisiunii de la Pro TV, el a dezvăluit că nu mai are emisiune, contractul lui cu Antena Stars s-a încheiat în primăvară.
„Am fost plecat toată vara, am fost la Dunăre, am făcut petreceri”
În tot acest timp, el a muncit. „Nu mai am emisiune. Am luat o pauză binemeritată. (…) Nu mai am restaurant, am fost plecat toată vara, am fost la Dunăre, am făcut petreceri și am stat într-un loc senzațional, nu știu dacă ai fost vreodată la Cazanele Dunării. E un loc unde cumva nu simți că ești în România, e senzațional, de foarte mult timp mi-am dorit să fac asta, dar nu am avut timp liber pentru că munceam zi de zi.
Am reușit să îmi eliberez timp în viață, m-am mutat și am stat toată vara acolo. Am lucrat acolo, am stat pe bărci toată vara, acum stau două zile în București, apoi plec la Craiova, după care plec în Grecia trei săptămâni”, a spus el, după care a primit întrebările neașteptate.
„Numește o vedetă din showbizul autohton cu care ți-ai dori mult o aventură”, a fost provocat Cătălin Cazacu, care a zis: „Lora și citesc și întrebarea. Numește o vedetă din showbizul autohton cu care ți-ai dori mult o aventură. Mi-aș fi dorit o aventură. Se merită, să-i dea Dumnezeu sănătate, am zis tot timpul că am fost fan de la distanță”, a fost răspunsul lui.
Spre amuzamentul tuturor, el a rostit apoi trei nume după care a citit întrebarea. „Augustin Viziru, Liviu Vârciu și Cabral. Întocmește top trei vedete din showbizul românesc cu cele mai dezordonate case. Ultima dată când am fost la Cabral era cu casa în construcție, cu Vârciu am locuit cu el în garsonieră, tot ce are acum în casă avea atunci în garsonieră, nu vrei să știi cum arăta. Avea o potecă până la pat”, a mai spus el răzând.
Cătălin Cazacu despre Denisa Tănase: „Noi am și rămas foarte buni prieteni”
Spre surprinderea tuturor din platou, după ce a primit o altă întrebare, el a rostit numele Denise Tănase. Apoi a făcut și dezvăluiri. „Denisa de la Bambi. Ești foarte pasionat de navigație, prin urmare dacă ai avea de plecat pe barcă timp de o lună cu o fostă de a ta pe cine ai alege?
Noi am și rămas foarte buni prieteni, mi se pare senzațională ascensiunea ei și tot și a reușit în ultimul timp. Nu cred că am spus-o vreodată. Povesteam noi, vorbeam și la un moment dat zice ea: Hai că aducem și noi niște parfumuri din Dubai. Eu zic că cine cumpără parfumuri în România, mai bine ne luam dronă. E adevărată asta. Desfășurarea o vezi, eu sunt aici, cu tine și mănânc d-astea, ea e milionară. Nici n-am avut noroc”, a spus el.
Cei doi au avut o relație în urmă cu ani de zile, însă s-au despărțit și au rămas prieteni. În prezent, Denisa Tănase a renunțat la muzică și are o afacere de milioane de euro, comercializează parfumuri având magazine în mai multe orașe din Europa.
În continuare, Cătălin Cazacu a primit o întrebare și apoi a rostit numele Ramonei Olaru, care i-a fost iubită doi ani de zile. „Cu ce vedetă ai avut o relație și apoi ai regretat-o? De ce?”, a fost întrebarea, iar el a zis: „Ramona, Ramona Olaru. Regretatul…că n-am ajuns amândoi unde ne doream și faptul că s-au dus doi ani din viața noastră degeaba. Ce a fost a fost…da (n.r. a iubit-o mult). Am luptat până să ne certăm”.