Cătălin Cazacu, 35 de ani, e un părinte atipic pentru Andrei. Nu se pliază deloc pe noile trenduri de creștere și educare ale celor mici, rămânând fidel modului în care se făcea „parenting” acum 25-30 de ani. Și e fericit că fiul lui îi seamănă!

Cătălin Cazacu, șocat că băiatul lui are iubită la 8 ani! "Dacă era fată, o legam de mine"

„Tata avea Dacia 1100, nu avea centură, nu avea airbag, nu aveam scaun, stăteam în față, dacă punea o frână, zburam pe parbriz și nu am mai murit! Mâncam gem și înmuiam gemul în zahăr, nu ca acum, că să nu mănânce copiii deloc zahăr! Bicicletă cu cască? Era bicicleta de două ori mai mare ca mine și cădeam de 1.000 de ori! Ei bine, fii-miu are aceeași natură ca și a mea, realmente, nu glumesc, trece pe lângă vacă, o prinde de uger și bea lapte. El a crescut mai mult la bunici și e „maidanez” ca ta-su. E supercool, iar discuțiile dintre noi doi sunt foarte relaxate”, ne-a povestit Cazacu..

„Și-a făcut gagică, deși, când l-am întrebat, mi-a zis că nu are”

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Într-adevăr, discuțiile lor sunt relaxate. Și distractive. Dar Andrei tot reușește să-l șocheze pe tatăl lui, uneori. Recent, Cătălin a descoperit că fiul lui are deja iubită la 8 ani!

Cătălin Cazacu, șocat că băiatul lui are iubită la 8 ani! "Dacă era fată, o legam de mine"

„Și-a făcut gagică, deși, când l-am întrebat, mi-a zis că nu are. Într-o zi, am deschis Instagramul – nu i-am făcut eu cont, maică-sa i-a făcut – și văd o poză cu o fetiță frumoasă foc, cu descrierea «atunci când ai iubită». Am pus mâna pe telefon, am sunat-o pe maică-sa și am întrebat-o: «de fiul nostru comun știi ceva?». Mi-a zis că e acasă la iubita lui. Eu m-am dus repede la calendar – oi fi dormit eu vreo 15 ani și m-am trezit acum! Nu, tot 8 ani are. Am fost pus în fața faptului împlinit”, ne-a istorisit prezentatorul „Cash Taxi” de la Kanal D.

Cătălin recunoște, mai în glumă, mai în serios, că e norocos că nu-i tată de fată: „M-am bucurat că n-am fată. Nu știu ce făceam. Cred că o țineam strâns legată de mine, eram cu ea peste tot”.

VIDEO: Robert Hanciarec

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI