Cătălin Crişan nu are noroc în dragoste. După ce i-a spus „Adio” Luciei şi s-a recăsătorit cu Alina, nici această relaţie nu a fost făcută să dureze.
Pe 19 iunie, artistul posta pe pagina lui se socilaizare anunţul că, din noiembrie, el şi Alina, care i-a dăruit o fetiţă, erau despărţiţi.
Într-un interviu la Antena Stars, artistul a vorbit despre iubire şi despre „ţepele” în iubire.
Nici una dintre căsătorii nu a fost o păcăleală, numai că, spune Cătălin Crişan, s-a cam pripit.
„Trebuia să mai stăm, să ne mai gândim, să ne cunoaştem. Cu Lucia am stat mai mult până să ne căsătorim, dar am fost mai mult plecat. Cu Alina a fost prea repede.”.
„Dacă mă întrebi ce regret cel mai mult în viaţa asta e că am întâlnit-o pe prima mea soţie, Lucia”, a declarat celebrul artist.
De asemenea, el a mai spus că, dacă trebuie să vorbească despre greşelile pe care le-a făcut, singura pe care şi-o asumă ar fi că s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit.
„Eu am gresit până acum că m-am îndrăgostit şi m-am grăbit în a lua decizii”, a spus Cătălin Crişan.