Lucia Bubulac, fosta sa soţie, ne-a declarat în exclusivitate: ”Cătălin avut a doua oară noroc şi asta pentru că Dumnezeu îl iubeşte”. Cântăreţul a mai avut un accident de maşină în 1997, când a ieşit de pe carosabil, însă atunci a fost mai grav.
”Acum a avut noroc că nu a avut viteză şi că l-a văzut pe celălalt şofer din timp. Miercuri m-a sunat cineva şi aşa am aflat de accident. Apoi am văzut la ştiri ce s-a întâmplat. Eram la cabinet cu pacienţii şi nu am am putut să plâng. Am îngheţat, căci am retrăit acele clipe din 1997. Am ţinut legătura tot timpul cu fosta mea soacră la telefon şi mi-a zis cum se simte. Cătălin m-a sunat joi dimineaţă şi mi-a spus că e mai bine. Era mai liniştit. Nu şitu dacă merg să îl văd, nu am stabilit nimic. Şi nu ştiu nici copiii dacă or să meargă la el. Probabil că da, vom vedea. Vrem doar să îi fie bine, îi dorim sănătate multă şi multă putere să treacă peste aceste momente mai puţin plăcute. Ne bucurăm că nu a păţit mare lucru”, a declarat fosta soţie a lui Cătălin Crişan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News