Este vorba despre Cătălin Crişan, care aşteaptă, împreună cu Alina Ioana Cupşa , soţia lui de doi ani, o fetiţă. Medic de profesie, aceasta este în luna a opta şi va naşte în România, luna viitoare.
„Sunt extrem de fericit”, a mărturisit, pentru „Acces Direct”, Cătălin Crişan, care până acum nu s-a hotărât ce nume va purta cea mică. Totuşi, la cei 44 de ani, interpretul susţine că are o experienţă vastă în ceea ce priveşte schimbatul scutecelor, aşa că venirea pe lume a unui copil nu îl sperie cu absolut nimic.
Solistul a mai povestit că, atunci când a suferit teribilul accident din luna mai, numai ce aflase de câteva zile că s-ar putea ca Alina să fie însărcinată, iar confirmarea au avut-o la câteva ore după impact. Primilor care a dorit Cătălin Crişan să le dea acestă veste au fost cei doi copii din căsătoria anterioară. „Au reacţionat foarte bine. M-au făcut fericit. Au întrebat când va naşte. Probabil va fi înainte de Crăciun”.
Cătălin Crişan a mai fost căsătorit cu un medic, Lucia Bubulac, iar cei doi au divorţat în 2009, după 20 de ani de convieţuire. Ei au doi copii, Daria (11 ani) şi Raris (8 ani), care au rămas cu mama lor, Lucia Bubulac, însă artistul îi poate vizita oricând doreşte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News