Invitată marți, în emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV, pentru a vorbi despre participarea la „Dansez pentru tine”, Bianca a fost ținta ironiilor lui Cătălin Măruță.
„Te-am împăcat cu Cristea, ești ‘cuțu-cuțu! Mai ții minte că ai spus că daca te împaci cu el, să te strig ‘cuțu-cuțu?” a întrebat-o Măruță pe roșcată.
„Da, îmi asum, sunt ‘cuțu. Nu e așa urât să fii ‘cuțu-cuțu „, i-a răspuns Bianca.
Bianca Drăgușanu și Adrian Cristea formează un cuplu de mai bine de 3 ani, relația lor fiind presărată cu numeroase despărțiri și împăcări. Cel mai recent, cei doi s-au certat în vara acestui an, principalul motiv fiind infidelitatea fotbalistului. Nu au putut sta însă departe multă vreme unul de celălalt, iar roșcata i-a mai acordat o șansă „Prințului”, chiar dacă acesta a avut o aventură și cu Tania Budi.