Pe 12 ianuarie, Cătălin Măruță a fost operat la picior, iar vineri, chiar de ziua sa de naștere, i-au fost scoase firele de la operație. Prezentatorul de la PRO TV își anunțase fanii că va suferi o operație de ligamente încrucișate. Din fericire, intervenția a fost una reușită, iar Cătălin Măruță s-a recuperat foarte bine și a putut reveni în emisiune. Cât timp el a fost în concediu medical, Adela Popescu a fost cea care i-a ținut locul în show-ul „La Măruță”.

„M-am bucurat enorm azi să fiu iar în platou, alături de colegii mei de care mi-a fost atât de dor și alături de voi, prietenii mei din fața televizorului! Îți mulțumesc din suflet Adela pentru că le-ai făcut după-amiezele plăcute cât timp eu am stat acasă să mă refac. Vă mulțumesc încă o dată pentru mesajele frumoase! ”, a scris prezentatorul pe rețelele de socializare.

Colegii i-au pregătit mai multe surprize amuzante lui Cătălin Măruță și l-au așteptat cu cărți precum „Câinele șchiop”, „Regele olog”. Cătălin Măruță a venit în cârje la emisiune, recuperarea sa nefiind completă.

„Iată ce cărți mi-au făcut colegii mei cadou în perioada asta! Câinele șchiop, nu știu dacă are vreo legătură cu cârjele, mulțumesc mult de tot! E bine! Colegii mei sunt inspirați în această perioadă, au zis că ar trebui să mai citesc.

A… Regele olog. Nu știm ce legătură au aceste cărți între ele…

Ooo, iată: Pas cu pas (n.r. – cartea lui Klaus Iohannis). Domnul președinte, pas cu pas o luăm! 

Și, iată, cu asta încep de fapt, Mielușelul șchiop. Mulțumesc mult, dragi colegi!”, a reacționat Cătălin Măruță.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Adela Popescu a acceptat cu drag propunerea de a-i ține locul prezentatorului pentru o perioadă scurtă. „Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni. Sănătatea este pe primul loc, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji, pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, La Măruță”, spunea soția lui Radu Vâlcan.

Timp de două săptămâni și jumătate, Adela Popescu a prezentat în fiecare zi, de la ora 15.00, emisiunea „La Măruță”. Prezentatoarea recunoaște că i-a fost greu și a simțit că are o responsabilitate foarte mare. În semn de apreciere, pentru că l-a ajutat în perioada în care a fost în concediu medical, Cătălin Măruță i-a adus colegei sale un superb buchet de flori. Cătălin Măruță se va mai ajuta de cârje pentru încă o săptămână.

Adela Popescu a ținut să mulțumească tuturor pentru că au fost alături de ea în această perioadă și că a fost atât de bine primită de telespectatori. Radu Vâlcan s-a bucurat că acum va avea mai mult timp la dispoziție pe care să-l petreacă alături de soția sa. „Doamne, de mâine ești doar a mea”, i-a transmis prezentatorul de la „Insula iubirii”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News