Să fiu tată nu e mai greu decât m-am așteptat, e chiar mult mai ușor decât credeam și decât mă amenințau alții. În schimb, e mai frumos decât mă așteptam. Unii care sunt deja părinți îmi spuneau că un copil înseamnă griji, nesomn, complicații, așa că mă așteptam ca viața mea să fie mult mai bulversată după ce urma să devin tătic. N-a fost așa, pe mine mă încântă fiecare clipă alături de David”, a spus Cătălin Măruță pentru revista „Libertatea pentru femei”.
David Măruță nu plânge noaptea
Întrebat câte ore reușește să adoarmă pe noapte, acesta a spus: „Destule, fiindcă am un copil foarte cuminte, liniștit, care mănâncă și doarme bine. Copiii care sunt iubiți, alintați și bine hrăniți se odihnesc, de obicei, foarte bine. Așa că apucăm să dormim în timpul nopții, rar ne trezim dacă îi este foame. Dar adormim la loc după ce îi dăm să mănânce sau îl schimbpm, ne-am obișnuit. Iar când e nevoie mare de ajutor, apelăm la bonă”.