Cătălin Măruţă se întoarce la TVR 2, în cadrul emisiunii „Generaţiile TVR”, ca și invitat. „De fiecare dată când vin aici mă bucur foarte tare, văd colegi cu care am lucrat şi oameni cu care am fost, zi de zi, şi de fiecare dată când vin aici simt că vin acasă. Practic, aici am învăţat televiziune…Mi-aduc aminte când am plecat, …mi-aduc aminte şi locul perfect acolo la lifturi, cum se lucra în Turn că ţineam aşaa…. mâna pe zidul televiziunii şi plângeam, nu-mi venea să cred că plec şi simţeam că mi se rupe ceva din suflet. Şi acum când am fost la machiaj şi am văzut pe doamnele de acolo, şi i-am văzut pe colegii mei din TVR, oamenii ăştia fac parte din mine, am impresia că-i cunosc de 100 de ani, fac parte din familia mea – şi nu o spun aşaaa. Dar ăsta e feelingul …am impresia că ieri am plecat de aici, că nu a trecut foarte mult timp… Şi acum îmi dau seama că am două familii puternice şi sunt foarte frumoase şi foarte bucuros că prima familie e TVR şi a doua familie Pro TV … ”, declară, emoţionat,  Cătălin Măruţă.

Cătălin Măruţă se întoarce la TVR 2. Se împlinesc șase decenii de existență

Cătălin Măruță se întoarce la TVR 2, acolo unde și-a cunoscut și soția, pe Andra. În fiecare miercuri de la ora 20.00, o vedetă de primă mână a TVR discută cu invitaţii în studioul emisiunii „Generaţiile TVR” despre amintirile legate de anii petrecuţi în Televiziunea Română. Oameni de televiziune de ieri şi de astăzi din TVR, faimoşi profesionişti ai micului ecran  de atunci şi de acum, crainici, prezentatori, realizatori de emisiuni, vin în faţa telespectatorilor la “Generaţiile TVR”.  Printre aceștia se află și Cătălin Măruță.  “Cu  nostalgie,  cu umor, dar şi cu autoironie, a venit vremea unei ample aduceri aminte pentru telespectatorii Televiziunii Române,  după 60 de ani. Dacă, de regulă, cochetele aleg să-şi ascundă vârsta, Televiziunea Română preferă să-şi dezvăluie, odată cu anii, atuurile. Emisiuni care au făcut istorie, oameni care i-au schimbat faţa, întâmplări neştiute (în 60 de ani, se adună destule), informaţii inedite, lucruri de culise, topuri cu cele mai influente personalităţi, cam aşa s-ar defini Anul 60 al Televiziunii Române. Vă aşteptăm să-l descoperiţi”, este invitaţia Mariei Cristina Ţilică, producătorul şi realizatorul emisiunii Generaţiile TVR. La sfârşitul acestui an, Televiziunea Română împlineşte şase decenii de existenţă – perioadă în care prima televiziune a românilor a fost oglinda cea mai fidelă a dezvoltării societăţii noastre, a lansat personalităţi, a creat modele, a marcat momente care au făcut istorie în România.

 

 

Urmărește-ne pe Google News