Cătălin Moroșanu s-a duelat cu Starlin într-o ediție recentă de la „Survivor România”. Nu și-a măsurat bine pașii, a călcat greșit și atunci a simțit că e ceva în neregulă la unul dintre genunchi. A avut nevoie de îngrijiri medicale.

Acum, prezentatorul Daniel Pavel a anunțat. Din cauza problemelor medicale, Cătălin Moroșanu e eliminat de la „Survivor România”. „Am o veste extrem de importantă. Ne vom lua rămas bun de la unul dintre voi. Așa cum știți, în echipa Faimoșilor avem doi oameni care sunt spitalizați. În această seară, unul dintre cei doi părăsește competiția. În urma analizelor, medicii au hotărât ca traseul acestuia să se oprească aici.

Sănătatea joacă rolul cel mai important. Este vorba despre un coechipier de la început, care a jucat un rol important în victorii, care a luptat zi de zi cu foamea. Survivor România se oprește pentru Cătălin Moroșanu”, a spus acesta.

Cătălin Moroșanu, primele declarații după eliminarea de la „Survivor România” 2021

Un consiliu special a avut loc, atunci sportivul a făcut câteva declarații și și-a luat rămas bun de la colegi.

„Am meniscul rupt și, chiar dacă aș mai intra pe traseu, ar putea să mă afecteze. Sănătatea este cea mai importantă și vreau să ajung în România pe picioarele mele. Acum mi-am mai revenit puțin. În viață, fiecare are un destin. Al meu a fost să stau până acum în acest concurs. Până la urmă, contează sănătatea cel mai mult.

Acest concurs pentru mine a înseamnat multe chestii. Nu mi-am imaginat că pot să gândesc așa negativ față de colegii mei, că pot să-i urăsc, că îmi doresc să piardă unele probe doar pentru că nu aveam sentimente bune față de ei.

Țin minte că pe 16 februarie săpam cu mâinile goale wc-ul ăla și nu am realizat că a fost ziua fiicei mele. Din punct de vedere psihic trăim într-o altă lume. Într-un matrix. Sunt multe lucruri importante, atunci realizăm cât de egoiști suntem. Uităm de familia noastră, de prietenii noștri, sunt multe lucruri care nu ne fac cinste.

Dar trebuie să învățăm să apreciem ce avem în viața noastră, pentru că toți o să ieșim și o să ne gândim ce am făcut aici. Poate o să fim mândri sau poate nu, trebuie să fim exact cum am intrat. Aici în Survivor ne dăm măștile jos și iese răul din noi”, a spus Cătălin Moroșanu.

Mesajul apărut pe pagina de Facebook a lui Cătălin Moroșanu după eliminarea de la „Survivor România” 2021

O echipă întreagă s-a ocupat de conturile sportivului de pe rețelele de socializare.

„Pentru Cătălin drumul la Survivor s-a oprit în această seară. Diagnosticul medicilor este unul dur: ruptură de menisc. Discursul lui de la final nu mai are nevoie de nicio prezentare. Vă mulțumim tuturor celor care l-ați susținut în această aventură!”, a fost mesajul postat pe Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News