Tot mai mulţi apropiaţi de-ai celebrului designer ne-au declarat că fiul ei, Cătălin (37 de ani), a vândut apartamentul femeii, acesta fiind şi motivul pentru care Mama Zina n-a mai fost luată de la căminul de bătrâni de lângă Snagov. La aflarea veştii, Cătălin a luat foc: “Nu am vândut casa, e o aberaţie. În fond, dacă vreau să fac asta, e o problemă de familie, ne priveşte doar pe noi. Astfel de zvonuri sunt scornite de anumiţi oameni, care au făcut din asta o ocupaţie, de minţi bolnave care nu mai pot de grija noastră. N-am vândut şi am toate dările plătite la zi”. Întrebat de reporterii ziarului Libertatea dacă Mama Zina va petrece Sărbătorile în casa ei din Calea 13 Septembrie, aşa cum îşi doreşte, Cătălin s-a făcut că plouă: “Pur şi simplu e treaba mea ce fac cu Zina de Crăciun. Nu sunt dator nimănui să zic ceva!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News