Cătălin Scărlătescu formează un cuplu cu Doina Teodoru de 3 ani. Acum, bucătarul a recunoscut că el și actrița sunt oficial logodiți. Cătălin Scărlătescu a confirmat informația, dezvăluind că logodna a avut loc anul acesta, după o escapadă romantică la Roma.

„Inelul l-a primit. I l-am dat de ceva timp. Da (n.r. anul acesta). Aici, în București, la un restaurant. Ne întorsesem de la Roma, tocmai eram pe ceartă, pe scandal, așa e la noi. Începe cearta, e ceartă, nene. Suntem două firi foarte, foarte asumate. Eu vreau ceva, ea vrea altceva, suntem diferiți total”, a confirmat Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Deocamdată, cuplul nu are în plan să facă nunta. „Dacă e să vină ceva, o să vină. Am mai avut și eu așa din alea: ‘Hai să mă-nsor dar nu a fost să fie. Dacă nu se întâmplă lucruri în viață, mai bine că nu s-au întâmplat. Cineva mă protejează”, a mai spus Cătălin Scărlătescu.

Nunta lui Cătălin Scărlătescu și a Doinei Teodoru va fi „o petrecere foarte casual”

De mai mulți ani, Cătălin Scărlătescu trăiește o frumoasă poveste de iubire cu actrița Doina Teodoru, care a câștigat și emisiunea „iUmor” de la Antena 1. Împreună fac echipă acasă, dar și în show-uri de televiziune, căci au apărut la „America Express”. Întrebat acum despre momentul când va face pasul cel mare, Cătălin Scărlătescu a dat de înțeles că nu se grăbește să facă nunta cu Doina Teodoru. Cu toate acestea, știe că evenimentul va fi unul lejer, casual, nu extravagant.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

„Nu știu, să vedem, când om avea timp. Nunta trebuie să fie, din punctul meu de vedere, o petrecere foarte casual. Ce mama dracu e asta, să stau drepți la nuntă, «acum să intre sarmalele sau curcanul»?!”, a zis el. În privința meniului de la eveniment, el își va servi invitații cu preparate alese.

Cătălin Scărlătescu și Doina TeodoruIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

„Nu știu ce o să am, dacă o să am, stai să ajungem, pas cu pas. În mintea mea, un meniu de nuntă trebuie să fie mult mai interesant – o pajiște, un bufet, să mănânce lumea ce vrea, când vrea. Să nu oblig omul, să-i îndes pe gât orice nebunie creată de vreun bucătar, iscusit sau nu. Pentru că îți spun una, nu există cel mai bun bucătar pe planetă”, a zis el pentru Cancan.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.