Tabăra lui chef Florin Dumitrescu își dorește mai multe victorii, în timp ce concurenții lui chef Cătălin Scărlătescu vor să depășească perioada nefastă de până acum, în care nu au câștigat nicio întrecere, atribuindu-și cea dintâi izbândă.

„Stăm bine. Au venit cu noroc noii concurenți din bootcamp, Matthew și Adriana. Sunt pe val și abia aștept să gătească ai mei. Nu cred că același lucru îl poate spune Scărlătescu”, a declarat chef Bontea.

Cătălin Scărlătescu, ghinion cu echipa la „Chefi la cuțite”

„Am venit la platou plin de nervi. E cutremur în echipă azi. Încep să împart binețe”, a anunțat Cătălin Scărlătescu, ajuns la capătul răbdării după șase battle-uri în care nu a avut nicio victorie. Astfel, chef Scărlătescu e hotărât să-și disciplineze echipa, cu atât mai mult cu cât are concurenți care au obținut punctaje bune și foarte bune la probele individuale.

„Azi, mă aștept de la oamenii mei să fie foarte activi. În echipa noastră nu e destulă ambiție”, a comentat chef Dumitrescu. „Vreau să-i văd că sunt pe metereze, că se chinuie un pic, să-i văd că-și doresc cu adevărat să câștige”, a punctat el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Concurenții „Chefi la cuțite” vor face un tur de forță prin bucătăriile lumii

Până acum, chef Bontea a câștigat patru battle-uri, iar chef Dumitrescu, două. Va obține chef Scărlătescu prima victorie sau bucuria va fi de partea uneia dintre celelalte două tabere? În această seară, răspunsul depinde și de locurile în care aterizează echipele, în turul culinar pe care îl vor întreprinde, conform provocării lansate de Gina Pistol.

Astfel, în noul battle, concurenții vor face un tur de forță prin bucătăriile lumii, în destinații aparte, proba constând în pregătirea unor preparate specifice zonelor respective. Așadar, cu cât destinația le este mai puțin cunoscută din punct de vedere gastronomic celor din echipă, cu atât șansele de a obține victoria pot să scadă.

În plus, chefii mai au multe amulete pe care le pot arunca în luptă, așadar, pot produce oricând o surpriză. Cum se vor descurca taberele în caruselul gusturilor, ce echipă va câștiga și cine va fi eliminat din competiție, telespectatorii vor afla în ediția „Chefi la cuțite” difuzată pe Antena 1 și AntenaPLAY în această seară, de la 20:30.

Chefii, dezamăgiți de concurenți la cea mai recentă degustare

La degustarea difuzată în ediția de miercuri, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au analizat preparatele atent și au acordat notele care au decis ce concurent a fost eliminat de la „Chefi la cuțite” sezonul 11, ediția 27 din data de 24 mai 2023.

Apoi, chefii s-au întâlnit cu Gina Pistol și cu concurenții și toți au așteptat cu sufletul la gură să afle ce concurent a fost eliminat de la „Chefi la cuțite” sezonul 11. Toți au fost uimiți atunci când s-a aflat că se va pleca acasă cu 3 puncte. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au fost foarte dezamăgiți de rezultatele slabe. Au fost și note mari, precum cele 12 puncte obținute de Anica și de Florin Borșaru.

Mario Zahariea din echipa neagră a lui Cătălin Scărlătescu a fost eliminat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News