Cătălin Scărlătescu a decis să își facă bagajul și să plece de acasă timp de o săptămână fără să-i dea Doinei nici măcar o explicație, la scurt timp după ce au ajuns în România.
„Trei zile am stat în Vamă, după care m-am dus în Deltă și în prima zi de Deltă mi-am luat barca și mi-am întins doar bețele, nici n-am aruncat la pește doar am pus bețele pe poziție și am stat.
A venit unu cu barca și m-a întrebat: Ce faci? Stau. Păi, n-ai aruncate alea. Și ce? Păi, nu pecuiești? Ba da. Păi? Păi, nu vreau să prind nimic, vreau doar să stau!”, a mărturisit chef-ul, potrivit Click.
În acest timp, Doina ales să plece la munte și în Bulgaria, timp de aproximativ două săptămâni.
„Pur și simplu am fugit și în momentul în care ne-am întors amândoi acasă ne-am uitat unul la altul și ne-a bufnit râsul și ne-am văzut de viață în continuare”, a adăugat Scărlătescu.
Despre relația lor, Scărlătescu a dezvăluit că se înțeleg foarte bine. În momentul separării după America Express între ei nu a existat nicio ceartă.
„Are ea ceva. Pur și simplu e întreagă la cap, tot creierul e acolo. Avem o conexiune, atâta tot. Eu, foarte sincer, nu exagerează niciodată și îmi dă libertatea mea de care am nevoie și eu la fel. Trebuie să îi lași libertate omului”, a spus Scărlătescu.
Cătălin Scărlătescu a vorbit și despre experiența „America Express”. „A fost crunt rău de tot, cazările alea… În rest totul a fost superb, jocurile au fost fantastice, chestia aia cu ia-mă nene du-mă colo, faptul că am reușit să învăț și spaniolă, eu care nu vorbeam deloc spaniolă.
A fost ceva fantastic pentru mine. Dar aia cu dormitul… să n-am eu apă caldă și prosop, pot să dorm la -20 de grade, dar dă-mi apă caldă și prosop“, a mai spus chef-ul