Agitația, tensiunea, dorința de a câștiga și presiunea de timp și-au spus cuvântul în show-ul de la Antena 1, astfel că participanții și-au ieșit din fire în timpul emisiunii. Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au avut schimb de replici la „America Express” chiar în fața camerelor de filmat.

În cadrul unui interviu pentru Revista VIVA!, cei doi concurenți de la „America Express” au recunoscut că au avut parte de momente tensionate în relație.

„Da, în «America Express» am avut câteva. Asta și pentru că m-am confruntat cu o situație nouă. Eu, în mod normal, nu mă cert. În momentul în care nu-mi convine ceva, tac. Intru într-o tăcere ciudată și, dacă lucrurile degenerează, întorc spatele și plec. Dar în America unde să plec?! (râde) Așa că pot spune că a fost extraordinar faptul că a trebuit să stăm împreună și am fost obligați de împrejurări să nu ne certăm atât de tare.

Asta ne-a ajutat, de fapt, să mergem înainte. Eu nu sunt genul de om conflictual, într-o relație nu mă cert niciodată. Stau și mă uit, iar dacă persoana din fața mea bate câmpii, sunt sigur că n-am ce căuta acolo și mă retrag încet, până nu mă mai vede cât de departe sunt”, a spus Cătălin Scărlătescu.

„Da, am avut acolo câteva discuții în contradictoriu până ne-am calibrat unul cu celălalt, dar cred că și astea fac parte dintr-o relație sănătoasă, la urma-urmei”, a completat Doina Teodoru.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cu toate acestea, iubita juratului de la „Chefi la cuțite” a fost foate încântată de experiența de la „America Express” și i-ar plăcea să repete momentele. „Mie mi-a plăcut foarte mult, eu aș mai face asta dacă s-ar putea, n-aș spune nu. A fost foarte greu, am întâlnit multe probe care ne-au făcut să ne descoperim unul pe celălalt. Eu, personal, mi-am văzut și limitele și mi-am dat seama că am crescut pentru că am fost mult mai blândă cu mine, am înțeles că astea sunt limitele mele și e în regulă, mă accept și mă iubesc pentru asta.

Am încercat să depășesc aceste limite, uneori am reușit, alteori, nu. Este adevărat, eu și Cătălin am avut ceva dispute, dar împrejurările acolo sunt de-așa natură și, când ajungi la limitele respective, ai două opțiuni: fie treci de ele, fie rămâi acolo. Însă per total a fost o experiență extraordinară și ne-a apropiat mult”, a declarat Doina.

Cătălin Scărlătescu este de părere că experiența de la „America Express” le-a întărit relația și că s-au cunoscut mai bine în cadrul show-ului.

„Da, așa este, ne-a apropiat. Dar, Dumnezeule, cu mare greu am trecut de „America Express! Acolo treburile s-au zdruncinat între noi, însă eu zic că, dacă am reușit să trecem și de «America Express», ce-ar mai putea să se întâmple?! Experiența aceea și-a spus cu adevărat cuvântul în legătura dintre noi: ne-a întărit relația”, a povestit bucătarul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News