Ani întregi Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au fost jurați la „Chefi la cuțite”, la Antena 1. În urma unor neînțelegeri, cei trei au renunțat la colaborarea cu postul de televiziune și la câteva luni s-a aflat că au semnat cu Pro TV pentru „MasterChef”.

Invitat acum în podcastul lui Cătălin Măruță, Cătălin Scărlătescu a susținut că a plecat de la Antena 1 din cauza programului, el și colegii lui își doreau să filmeze un singur sezon pe an, nu două. „Este foarte simplu. I-am rugat frumos să facem un singur sezon pe an.

De acolo s-a plecat. Le-am spus tuturor. Eu nu am spus că vreau să plec… nu, niciodată. Păi, ce? Nu stăteam bine? Gândește-te, Dumitrescu atunci când a intrat în poezia asta nu avea nevastă. Acum are nevastă, doi copii, vrea să își ducă și el copiii la școală. Au crescut. Vrea să ducă și el copiii la școală.

Bontea? Copiii lui Bontea erau mici, acum fi-su are aproape 30 de ani, ceva de genul acesta. E mare. Eu? Poate vreau și eu să am copii. Nu mai poți. Am tot încercat un an, doi (n.r. – să se înțeleagă cu cei de la Antena 1)”, a declarat Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Totodată, el a sugerat că nici dacă renegociau contractul nu acceptau în continuare să filmeze două sezoane pe an.

„S-a pus problema de bani? Fii atent aici. Dacă eu îți rup ție un picior în momentul acesta și îți spun: «Ia de aici 100.000 sau 150.000 în plus», ce faci? Ți-l înșurubezi și-o iei la fugă? Nu poți, băi nene! Nu poți”, a mai spus juratul de la „MasterChef”.

Cătălin Scărlătescu și-a pierdut prietenii

După mutarea la Pro TV, Cătălin Scărlătescu a rămas cu tot mai puțini prieteni „Singurul căruia pot să-i demonstrez ceva sunt eu. Mâine, când o să-mi cadă cerul în cap, nu mai e nimeni în jurul meu. Ce am trăit noi în momentele astea, de când ne-am mutat de la Antena la Pro TV, am observat o chestie…

Am vreo 3.000 de numere de telefon, presupuși amici, prieteni. Au dispărut! Jumătate din ei s-au dus. Nu știu unde s-au dus, dar nu mai sunt. Cu toate că eu sunt același, pentru toată lumea”, a mărturisit Cătălin Scărlătescu, în cadrul podcastului realizat de Cătălin Măruță.

Proces cu Antena 1: „Cum să vii să-mi ceri mie 6 milioane de euro? Pentru ce, băi, 6 milioane de euro?”

Prezentatorul a fost însă curios cum de nu au ajuns la o înțelegere cei trei chefi și Antena 1. Un proces e în desfășurare. „Cu Mona (n.r. Mona Segall) aţi lucrat şi în Pro TV, nu aţi putut să ajungeţi să vă înţelegeţi pentru că totul s-a terminat cu iureş şi de o parte şi de cealaltă”.

Cătălin Scărlătescu a intervenit: „Nu cred că este un iureş. Ei au vrut doar să ne sperie şi ne-au făcut un milion de… cum să vii să-mi ceri mie 6 milioane de euro? Pentru ce, băi, 6 milioane de euro? Ce cer ei în procesele alea te bufneşte râsul. Ei îmi cer bani că am postat ceva pe Instagram, dar jumătate din ele sunt postate de ei. Cum facem? Bontea e genul de bătrân care chiar nu postează nimic, altcineva a postat la el. Noi am fost nişte băieţi foarte disciplinaţi, să ştii. Cuminţi şi disciplinaţi, altfel nu eram aici. Dacă eram tâmpiţi şi rebeli eram debarcaţi demult, tu ştii cum e cu televiziunea asta”.

„Mi se pare că după atâţia ani că nu aţi reuşit să ajungeţi la o chestie care să fie de comun acord:. A părut aşa ca un război. A părut ca nişte Chefi care au fost nerecunoscători şi au uitat cine i-a ajutat şi au plecat”, a adăugat Măruță.

„O secundă. Nu am uitat niciodată. Nu am uitat niciodată, dar ştii cât am muncit eu la ajutorul ăsta? 12 ani. Am fost târnăcopul numărul unu, cu Bontea şi cu Dumitrescu. Noi am dus greul. Noi şi cu Nea Mărin. În rest, au mai fost, dar, băi, noi am muncit, ne-am văzut de treabă pur şi simplu, nu poţi să vii şi să spui că….. Am muncit! Cât tribut să plătesc? Până când? După care să vină cineva din spatele Monei cu nişte cuvinte de-alea ciudate aşa. Eu chiar l-am întrebat pe băieţaul ăla, băi, dat tu cine eşti că pe tine nu te cunosc”, a mai explicat bucătarul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

„MasterChef este primul show culinar al României”

Cătălin Scărlătescu spune că această emisiune este locul în care fiecare concurent își va crea amintiri de neuitat. „MasterChef este primul show culinar al României. Aici a început totul! Mii de oameni vor să trăiască emoțiile acestui loc. Patima aceasta a gustului înseamnă imaginație peste care se poate presăra oricând un strop de nebunie. Când concurentul vine cu gheridonul, nici nu vreau să știu ce e în sufletul lui. Secundele acelea se transformă în ani. Dar ce ani… Ani pe care nu-i va uita niciodată”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News