Mango Records, casa de discuri în care acţionari sunt patronul de la CFR Cluj, Arpad Pazskani, iubita lui, Ana Maria, Andra şi Măruţă, a debutat cu dreptul. Cei patru le-au luat sub “aripa” lor ocrotitoare pe cele două “veveriţe” de la “Happy Hour”, Alina şi Mădălina, cu promisiunea că se vor ocupa de cariera lor muzicală. “Au potenţial artistic, au talent, credem în ele. Sunt nişte cântăreţe care merită mai multă atenţie. Sunt pline de viaţă, sunt «fresh», ţin pasul cu tot ceea ce e modern şi bun în muzică. Dar sunt şi serioase, nu fac mofturi, n-au ifose, sunt educate, muncitoare, în ciuda faptului că sunt tinere şi frumoase. Eu le admir pentru că au înţeles foarte devreme de ce calităţi ai nevoie ca să reuşeşti în muzică. Ar putea cânta nonstop, sunt neobosite, sunt pline de idei, iar ca oameni, sunt de o calitate aparte, sunt fete sufletiste, pe care te poţi baza oricând”, ne-a povestit Cătălin Măruţă.

A participat la filmările trupei

Prezentatorul TV a fost deja la filmări cu “fetele” sale: “M-am simţit excelent, fiindcă ne-am propus de la început să facem lucruri la nivel înalt şi, prin urmare, totul a mers bine. Eu, unul, sunt mulţumit de cum merg lucrurile cu Mango Records, deşi suntem la început”. Alina şi Mădălina, “veveriţele” de la RedBlonde, care şi-au lansat, recent, primul lor single, “BLL (Be Le Le)”, nu au ascuns faptul că Măruţă le-a schimbat, într-un fel, viaţa. “Tot ce am făcut noi până acum a fost legat de Cătălin, pas cu pas. La «Happy Hour» am ajuns după ce am fost «depistate» în orchestra emisiunii «Dansez pentru tine». «Veveriţe» eram încă de atunci, dar Măruţă a decis să fim «veveriţele » lui. A fost alături de noi şi va fi şi de aici încolo mult timp. E un om important în viaţa noastră şi cred că nu i-am spus asta niciodată. Măruţă, te iubim!”, i-au transmis lui Cătălin, într-un glas, prin intermediul ziarului nostru, Alina şi Mădălina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News