Deși atunci când a plecat de acasă a crezut că totul este o joacă pentru el, părerea i s-a schimbat. Cătălin Zmărăndescu a mărturisit că este extrem de greu la „Survivor România”, mai ales că nu se poate hrăni așa cum trebuie. Concurentul din echipa Faimoșilor a slăbit enorm de la începutul competiției până în prezent. Atunci când a plecat din România, el cântărea 114 kilograme.

Pentru că în ultima perioadă echipa lor nu a mai reușit să câștige în fața Războinicilor, hrana este tot mai puțină. Cătălin Zmărăndescu a început să țipe din cauza faptului că nu are ce mânca. La Consiliul de exil, Cătălin Zmărăndescu și-a împărtășit frustrarea pe care o are.

„Chiar suntem low. Astăzi și eu am cedat nervos. E pentru prima dată când am țipat că îmi e foame, efectiv. Sunt ultimul dintre ei care a țipat că îi e foame. Cu riscul de a avea iar probleme cu stomacul și stări de vomă, am mâncat și eu astăzi cocos. E adevărat că pe traseu dăm tot ce avem. Se pare că norocul nu ține cu noi, pentru că de multe ori pierdem la o aruncare. Ceva se întâmplă. De multe ori corpul nu răspunde la comenzi. Oricâtă voință ai avea… păi nu poți. Fizic am stat cât de cât bine, dar cu concentrarea și cu focusul pe final… incredibil! Să intru de trei ori și să iau un punct este rușinos pentru mine. Corpul nu mai răspunde comenzilor creierului. De multe ori țipăm la joc și avem stări de leșin. Amețim țipând. Când am plecat de acasă credeam că totul este o joacă. Am plecat cu 114 kilograme și acum nu știu dacă mai am 90. E chiar greu și vă spune un om care știe ce este greul! Sper să ieșim din groapa asta și să câștigăm”, a declarat Cătălin Zmărăndescu la Consiliu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cătălin Zmărăndescu: „A ieșit bestia din cușcă”

Luptătorul nu mai suportă ca echipa lui să piardă, astfel că este mai motivat ca niciodată să dea tot ce poate pe traseu. Cătălin Zmărăndescu nu are de gând să treacă cu vederea nici atunci când colegii săi nu aduc puncte echipei. El a schimbat total strategia de la „Survivor România”.

„Nu a ieșit leul din cușcă, a ieșit bestia din cușcă! De astăzi înainte voi fi în spatele lor cu biciul și îi voi biciui la fiecare traseu și la fiecare pas pe care îl fac pe traseu. Nu îmi pasă dacă leșină acolo! Se vor târî și vor mușca cu dinții din țărână, obstacole, apă sau ce este. Trebuie să ajungă la final și să ia puncte”, a spus luptătorul la testimoniale.

TJ Miles a recunoscut că toți concurenții au fost complet transformați de competiție. Din cauza faptului că au pierdut mai multe jocuri la rând și nu au mâncare, ei au de gând să facă tot posibilul să-i învingă pe Războinici.

„Suntem terminați! Ne-au făcut niște monștri. Au scos din noi niște oameni care tot ce gândesc este cum să-i bată pe Războinici, ce trebuie să facem. Lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult este să-i batem”, a declarat TJ Miles.

Urmărește-ne pe Google News