Faimosul de la Survivor a povestit cum a reacționat soția și fiica lui, în vârstă de 3 ani, înainte ca acesta să plece în Republica Dominicană.

„Soția… nu pot să spun că mi-a zis ceva, mi-a zis să vin sănătos acasă, pentru că, așa cum era și cu meciurile, nici eu nu mă rugam să câștig meciurile, mă rugam să fiu sănătos pentru familia mea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În schimb, fiica mea, care are 3 ani și jumătate, mi-a zis: «Să nu te prind acasă fără cupă (deci asta înseamnă locul 1 în mintea ei), pentru că altfel te dau la lei să te mănânce». Deci cam asta a fost, și după asta a zis așa: «Hai, tu pleacă, pa-pa! Ne vedem când vii cu cupa»”,  a declarat Zmărăndescu pentru VIVA!

Cătălin Zmărăndescu a dezvăluit cât este de implicat în creșterea celor doi copii ai săi.

„Dacă îți spun 100%, mi se pare că e puțin. Nu știu dacă ar exista mai mult decât 100%, mă implic cât pot de mult în creșterea lor și, crede-mă, era o vorbă, cineva îmi spunea așa: în momentul când ai copii după 40 de ani, trăirile sunt altele, sentimentele sunt diferite și fiecare moment e altfel, îl simți și îl trăiești cu o altă intensitate, mai puternic, mai mare.

E adevărat, simt fiecare minuțel în pielea mea, în porii mei, în sufletul meu, în transpirație, în sânge, în orice. Deci copiii ăștia pentru mine sunt totul în viața asta, ei sunt eu. Cred că asta ar fi cea mai bună descriere”, a mai adăugat luptătorul.

Urmărește-ne pe Google News