După mai bine de două luni petrecute în jungla din Republica Dominicană, Cătălin Zmărăndescu s-a întors acasă. Luptătorul s-a bucurat enorm să își revadă familia, iar doi dintre cei patru copii ai săi l-au așteptat la aeroport. Fostul concurent de la „Survivor România” a fost așteptat de zeci de fani, care au venit să-l vadă și să-l felicite pentru parcursul său în competiție.

 

Transformarea lui Cătălin Zmărăndescu este uluitoare, după 71 de zile petrecute la „Survivor România”. Luptătorul a ieșit din competiție cu 89 de kilograme, iar atunci când s-a dat startul concursului el avea 114 kilograme. După ce a fost eliminat, el s-a tuns și și-a ras complet barba.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„În seara aceasta mă răsfăț cu pizza, fraților! O pizza la care am visat de două luni. (..) N-am mâncat de atâta timp. Renunț și la furculiță. Am înghițit-o exact ca un curcan, nemestecată. Vă dați seama ce poftă am de pizza?!”, a zis Cătălin Zmărăndescu în filmulețul publicat pe una dintre rețelele de socializare, când încă se afla în Republica Dominicană.

 

Declarațiile lui Cătălin Zmărăndescu după ce a fost eliminat de la „Survivor România”

„Asta e, mă întorc acasă, la familia mea. De când a început competiția asta am fost singur. Am rămas același om, doar că am devenit mai răbdător și mai înțelegător. Nu o să uit prea ușor această experiență, mi-o voi aduce aminte și le-o voi povesti copiilor, nepoților. Baftă, faimoși! Baftă, războinici! Am învățat aici că prieteniile se nasc în timp, în ani. Am încredere în oameni, e un defect de-ale mele. Sper să nu mai am la fel de multă încredere și în viitor. Cu siguranță, Matilda, fetița mea, va înțelege că nu cei mai buni câștigă, nu întotdeauna cei mai buni ajung în vârf. Viața e formată din eșecuri, câștiguri, trăiri, bucurii, suferințe, doar de noi depinde ce facem, cum facem ca să trecem peste ele”, a spus sportivul la PRO TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News