Printre Faimoșii de la „Survivor All Stars” s-a numărat și Cătălin Zmărăndescu. A rezistat nenumăratelor dueluri cu Războinicii, condițiilor grele din junglă, însă nu a făcut față duelului cu Zanni, care l-a trimis acasă.
Eliminat din competiție, el a apărut ieri în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, unde a vorbit despre subiectele controversate de la „Survivor All Stars”. A fost acuzat că nu e credincios, că a luat Biblia cu el în concurs numai de fațadă.
Cătălin Zmărăndescu: „Timpul vă va demonstra dacă eu sunt schimbat sau nu”
La aceste acuze nu a răbdat și a răspuns. „Timpul vă va demonstra dacă eu sunt schimbat sau nu, dacă credința mea este puternică sau nu este puternică. Este o luptă de la care am plecat. Știu că am avut un trecut foarte tumultuos și foarte controversat. Acum asta simt, asta fac. Lumea poată să mă judece.”, a declarat Cătălin Zmărăndescu la Pro TV.
În culise, luptătorul a cerut să nu fie filmat când citește Biblia, însă această dorință nu i-a fost respectată, de multe ori au fost difuzate cadre cu el, cu cartea în mână. „Am rugat pe toată lumea, în momentul în care mă rog să nu fiu filmat. Nu s-a putut face lucrul ăsta.
E adevărat, în baracă mai mult am citit din Biblie, nu m-am implicat în nimic”, a spus fostul Faimos, după care a explicat de ce nu s-a implicat mai mult în acțiunile echipei lui. Acest sezon a stat mai retras. „Am vrut să vadă și orășenii cum e să trăiești la țară.
Al doilea motiv e că dacă am încercat să fac ceva, m-am certat cu toată lumea, acum nu am vrut să fac absolut nimic, să văd dacă mă mai cert. Simplu, nu am vrut să fac absolut nimic, în sezonul meu am vrut să construiesc. Dacă îi deranja, puteau să-mi spună. Nu i-a deranjat”, a mai spus luptătorul.
„Echipa Faimoșilor a tras la sorți cine și cum pleacă”
Totodată, Cătălin Zmărăndescu a vorbit și despre eliminarea lui din concurs, dar și despre prieteniile pe care le-a legat. Deși nu era în relații bune cu mai mulți Faimoși, el a trecut peste certurile din trecut. „Erau oameni cu care nu mă înțelegeam de aici de acasă. Nu-mi găseam pornirea.
M-am împăcat cu toți cu care eram certat, inclusiv cu Moro. Am văzut un altfel de Zanni. Nu m-am așteptat. Cei care au considerat să facă scandal, s-a văzut ce s-a întâmplat cu fiecare în parte. Echipa Faimoșilor a tras la sorți cine și cum pleacă. Se știa foarte clar că la acel moment nominalizarea echipei va fi Jorge. El știa. La un moment dat a venit să-mi spună la ureche să-l votez. În rest, n-a fost nicio chestie”, a adăugat Cătălin Zmărăndescu.