A şocat România cu imaginea ei, acum face acelaşi lucru în America. Cătălina Toma, cea care în anii 90 cânta alături de BUG Mafia hitul “Poveste fără sfârşit”, a părăsit România după ce a lansat la noi trei albume şi a primit o groază de premii.
La vremea respectivă, solista şi-a motivat plecarea prin faptul că nu şi-a mai găsit locul în showbizul românesc, pe care l-a văzut ostil şi nepregătit pentru genul său muzical.
După câţiva ani petrecuţi la Londra şi la Madrid, regina ce şi-a abandonat titlul după ce a intrat în lumea bună a muzicii locuieşte acum în Los Angeles şi aşteaptă să dea lovitura din nou în plan muzical. Până atunci, lucrează la imaginea sa, iar de curând a făcut un pictorial… horror, demn să concureze cu acelea ale lui Lady Gaga. Aşa, sigur va atrage atenţia.