Valentina Pelinel are 40 de ani și, după o perioadă intensă de antrenamente și stil de viață echilibrat, a ajuns la greutatea mult dorită. E mândră de silueta pe care o are și nu se ferește să o arate.
Este soție, mama a trei copii și femeie de afaceri. Valentina Pelinel își face însă timp și pentru ea, nu uită să se îngrijească, să se mențină în formă și să ducă un stil de viață echilibrat.
A născut de două ori așa că fizicul ei a suferit unele modificări. Acum, după lungi antrenamente și un regim alimentar bine pus la punct, vedeta în vârstă de 40 de ani a ajuns la greutatea dorită.
Face des mișcare, și acum, la înălțimea sa, 1,80 m, soția lui Cristi Borcea cântărește 65 de kilograme.
„Mi-am propus să ajung la greutatea mea optimă, de 65 de kilograme, cu ajutorul antrenamentelor și al unui stil de viață echilibrat. Și am reușit.
La această greutate mă simt cel mai bine, sunt sănătoasă, am energie și vitalitate și asta este cel mai important. Nu contează cifra de pe cântar, ci felul în care te simți. Rezonați și voi cu această perspectivă?”, a scris vedeta pe Facebook.
„Nouă ne plac, dar deocamdată avem casa plină de copiii (râde). Nu spun nu, cine ştie ce îţi poate aduce ceasul. De când îi avem pe cei mici, suntem foarte fericiţi. Evident că nu este deloc uşor, mai ales la vârstele acestea, dar satisfacţia e mare.
Nu se compară cu absolut nimic pe lumea asta zâmbetul lor, bucuria din ochii lor. E un sentiment special, unic”, a spus Valentina Pelinel pentru click.ro.