Fotografia postată de Zeta-Jones pe contul ei de Instagram a fost realizată în urmă cu 20 de ani, la Festivalul de Film de la Deauville. Frumoasa actriță galeză, atunci în vârstă de 28 de ani, purtând o rochie elegantă, neagră fără bretele, poate fi văzută cum se uită impresionată la Douglas, care avea 53 de ani.

În comentariul de la fotografie, actrița a scris : ”Întâlnindu-l prima dată pe soțul meu la Festivalul de Film de la Deauville. Nu îmi amintesc despre ce vorbea”.

Michael Douglas, ajuns la 73 de ani, a întâlnit-o prima dată pe Catherine la festivalul de film francez, când i-a fost prezentată de prietenul lor comun, Danny DeVito în 1998. Se pare că în aceeași seară, actorul i-a spus acesteia: ”Vreau să fiu tatăl copiilor tăi”.

Potrivit legendei care circulă la Hollywood, Michael a orchestrat întâlnirea și a aranjat să stea lângă Catherine, care era la eveniment pentru a-și promova filmul Masca lui Zorro. Replica șocantă spusă de actor pare să fi funcționat pentru frumoasa brunetă și doi ani mai târziu ei s-au căsătorit.

Michael și Catherine, care are împreună doi copii, pe Dylan, de 17 ani, si pe Carys, de 15 ani, și-au șocat fanii atunci când au anunțat, în 2013, că fac o pauză. Toată lumea credea atunci că este finalul relației lor, dar câteva luni mai târziu au apărut din nou împreună, iar anul acesta în noiembrie sărbătoresc 18 ani de căsnicie.


Citește și: Cine sunt cei doi piloți implicați în accidentul aviatic de la Suceava. Aveau mii de ore de zbor la manșă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News