În anul 2020, Florin Salam și Whats UP au lansat împreună melodia „Dă-mi aer”. În videoclipul acesteia, Emil Rengle dansează pe tocuri alături de echipa lui. Coregraful e în prim plan, execută mișcări de dans pe ritmuri de manele.
17 milioane de vizualizări pentru dansul lui Emil Rengle
Și melodia și videoclipul au avut mare succes, dacă e să luam în calcul cele peste 17 milioane de vizualizări pe care le are piesa pe Youtube. Acum, Denise Rifai l-a întrebat pe Emil Rengle cu cât a fost plătit ca să danseze. Dansatorul nu regretă colaborarea cu Florin Salam, recunoaște că i-a plăcut să danseze pe manele.
„Nu știu să răspund. Nu știu să răspund la întrebarea aceasta cu o sumă exactă. Cu siguranță, nu trebuie să vă imaginați că am primit o sumă de bani precum se dansează la un eveniment unde se aruncă cu bani, doar că suntem în zona aceasta, a manelelor, și unde se practică acest gen de plată”, a explicat dansatorul, conform kanald.ro.
„După acest filmuleț au început să apară mai multe cereri”
Și a continuat: „A fost o colaborare cât se poate de profesionistă, în care s-a cerut predarea unei coregrafii, filmarea, s-a bugetat exact așa cum am povestit la începutul emisiunii, corect, cât înseamnă o coregrafie, cât înseamnă repetiții, ziua de filmare, etc.
În mod corect și absolut normal, din punctul acesta de vedere al business-ului, mai degrabă după acest filmuleț au început să apară mai multe cereri, în zona asta de apariție în videoclipuri de manele, coregrafie pentru piesele acestea, pe care nu le-am acceptat.
Nu din cauză că nu aș fi văzut potențialul financiar pe care aș fi putut să-l câștig din această parte, însă am ajuns în punctul acela al vieții mele în care fac ce îmi place și ceea ce contribuie la evoluția mea, nu vreau să fac lucruri doar ca să fie făcute, vreau să fac lucruri din pasiune și acele lucruri să fie bine făcute”, a mai zis el.
Văzând că dansatorul nu spune o sumă exactă, Denise Rifai a insistat: „Notăm 5-6 mii de euro?”, iar Emil Rengle a zis: „Notăm. Mă simt ca la o negociere. Putem nota în jur de 5 mii de euro”, a dezvăluit celebrul coregraf și dansator.
Succesul lui Emil Rengle
Cu o poveste de viață extraordinară, Emil Rengle provine dintr-o familie cu posibilități modeste, din Oradea, însă a reușit să absolve cu brio Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, specializarea Coregrafie și a ajuns la cele mai mari școli de dans din America.
Emil Rengle și-a construit cu dedicare cariera de dansator și coregraf, a avut nenumărate apariții televizate și a colaborat cu unii dintre cei mai marți artiști români, precum INNA, Loredana, Marius Moga sau Alexandra Stan.
În anul 2018 a devenit cunoscut dansând pe tocuri și câștigând un prestigios show de talente, „Românii au talent”, și astfel a reușit să își cultive talentul și libertatea de exprimare, influențând pozitiv o generație întreagă.