Tavi Colen debuta în urmă cu peste patru decenii la „Cântarea României” și de atunci, artistul a continuat să fie fascinat de scenă. În 1996 a fondat, alături de Alin Oprea, trupa Talisman, care i-a adus și celebritatea. Plecarea lui Tavi Colen din trupa Talisman a ținut prima pagină a ziarelor, mai ales că acesta a făcut și o serie de acuzații dure față de fostul său coleg de trupă. De 17 ani are propriul band și este solicitat la evenimente private.
„A fost validarea mea ca artist. Eu am dat numele formației Talisman pentru că ideea a fost a mea… este și un nume care înseamnă foarte mult noroc”, acesta este o parte din răspunsul oferit de artist în ediția de duminică a emisiunii moderate de Denise Rifai, în momentul în care acestuia îi este adresată o întrebare referitoare la perioada de glorie a formației Talisman.
Prin intermediul celor 40 de întrebări adresate în ediția de duminică a emisiunii de la Kanal D, telespectatorii au aflat lucruri inedite despre viața lui Tavi Colen din lumina reflectoarelor, dar și din spatele acestora. Cântărețul este logodit și are un fiu.
Tavi Colen deține în Capitală, pe dealul Mitropoliei, o casă și un teren de 1000 mp, care în 2018 era evaluat la peste 1 milion de euro. În 2006, a construit o casă de vacanță la Techirghiol, în județul Constanța, însă a vândut-o ulterior, potrivit kanald.ro. În anul 2008, și-a cumpărat din SUA o șalupă specială dotată cu dormitor și frigider care a costat 25.000 de dolari. De asemenea, acesta deține și o motocicletă.
Tavi Colen: „Eu am făcut bani de mic”
„Stați pe mai mult de un milion de euro?”, a fost întrebarea cu numărul 24 pe care Denise Rifai i-a adresat-o invitatului ei. Tavi Colen a precizat că nu sunt importanți banii, pentru că oricine poate să îi facă.
„Cred că nici nu este important pe cât stai, important este că știm să mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit și că am învățat să luăm de la viață doar lucrurile importante. Asta cu banii.. banii îi faci.
Eu am făcut bani de mic. Dădeam un porumbel pe trei porumbei pe la 6-7 ani și mama se mira. O auzeam spunându-i lui tata: «Ăsta n-o să moară de foame pe niciunde, se descurcă oriunde».
Poate că am stăpânit ceva ancestral așa, o genă din asta de comerciant. Mă descurc oriunde, nu e important pe câți bani stai. Important e pe câtă fericire stai, pe câtă liniște stai. Banii îi face toată lumea, doar dacă își dorește și muncește foarte mult. Dacă ai și o urmă de talent, astea sunt ingredientele pentru reușită”, a mărturisit Tavi Colen.
„Câți bani am eu nici nu e important. Am destui să trăim decent”
Ca să răspundă la întrebarea adresată de Denise Rifai, Tavi Colen a dezvăluit că într-adevăr are mult mai mult decât un milion de euro.
„Câți bani am eu nici nu e important. Am destui să trăim decent. Da, mult mai mult decât un milion, dar nu e important și nici nu mă interesează acest lucru.
Important e că am ajuns pe linia de plutire. Ne-am propus ca de acum încolo să ne plimbăm foarte mult, să râdem foarte mult și să dăm oamenilor bucuria de a cânta. Asta ne dorim cel mai mult”, a mai spus acesta.