Bianca Drăgușanu a mărturisit că a investit foarte mulți bani într-un apartament în Dubai pe care nu l-a văzut niciodată. Are de gând să meargă în Emiratele Arabe Unite cât mai curând pentru a vedea achiziția făcută. Se gândește la un moment dat să se mute din țară, însă nu este sigură dacă va face într-adevăr acest pas. În ultima perioadă, Bianca Drăgușanu nu a mai fost în nicio vacanță și își dorește să meargă câteva zile în concediu, mai ales că a avut un program foarte încărcat până acum.

„Ideea e că în toți anii ăștia am fost în toate locurile. Nu neapărat că îmi lipsește să plec, dar cu siguranță se va întâmpla asta în scurt timp, după ce începe Sofia școala și se aranjează cumva lucrurile o să plec. Mă duc să îmi văd apartamentul din Dubai, că am apartament și nici nu l-am văzut și e gata. Am investit mulți bani acolo și mă duc să văd pe ce am dat banii”, a mărturisit Bianca pentru Antena Stars.

Până de curând, vedeta prezenta emisiunea „Detectorul de minciuni” la Kanal D2, însă nu va mai continua acest proiect. Ea a explicat de ce a ales să pună punct acestui job și să se retragă momentan de pe micul ecran.

„Pur și simplu, câteodată mai e nevoie să te retragi, ca să poți să revii în forță. Sau pur și simplu câteodată obosești și îți dorești să iei o pauză de tot ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă. Și atunci te retragi frumos, te odihnești, îți recapeți puterile și apoi mergi mai departe.”

Câți bani câștigă Bianca Drăgușanu lunar

Într-un interviu pentru cancan.ro, Bianca Drăgușanu a mărturisit că este mulțumită de veniturile sale. Își întreține singură familia, iar banii îi ajung și pentru cumpărăturile de lux.

„În ultima perioadă, mi se pare că am greșit foarte mult în momentul în care am epatat și am vorbit despre cifre și sume. Pentru că, în momentul când fac asta, îmi scade din energia prin care eu produc. Din afacerile pe care le conduc, am dările plătite la stat, nu am datorii, nu m-am împrumutat în viața mea la nimeni, nu am depins în viața mea de nimeni financiar.

Important este că eu îmi ajut familia, îmi întrețin singură și îmi cresc singură copilul. Iar cifrele sunt chestii irelevante. Luna asta poate să fie mai puțin, luna viitoare mai mult. Peste trei luni iarăși prind un contract bombă, se suplinește ce am cheltuit. Că eu sunt Farfetch-ul, online, tot timpul.”

Întrebată dacă lunar câștigă peste 10.000 de euro, Bianca Drăgușanu a răspuns: „Sunt luni când, da, câștig peste 10.000 €”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Nu mă interesează părerea oamenilor, pentru că părerea oamenilor nu îmi plătește facturile și nu îmi crește copilul”

Fosta soție a lui Victor Slav recunoaște că din online câștigă foarte mulți bani datorită campaniilor publicitare pe care le face.

„Pe Instagram am 1.1 milioane de urmăritori, de peste cinci ani, nu s-a mai schimbat nimic și n-am băgat niciodată bani în promovare sau în like-uri. De cinci ani, nu am mai scăzut, nu am mai urcat. Cu oamenii cu care colaborez să fac plasare de produse pe Instagramul meu, pe ei nu îi interesează câte like-uri am eu la o poză sau câte comentarii am eu la o poză.

Tocmai de asta am oprit și vederea lor. Pe ei îi interesează cum îi pot eu ajuta să devină vizibili și să își vândă produsul prin mine. Nu mă interesează nici să mă ridice cineva prin cuvinte, nici să vină și să-mi aducă tot felul de critici prin cuvinte. Nu mă interesează părerea oamenilor, pentru că părerea oamenilor nu îmi plătește facturile și nu îmi crește copilul.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News