Elena Lasconi, fostă prezentatoare Pro TV și actual primar al municipiului Câmpulung Muscel, a dezvăluit diferențele uriașe dintre veniturile sale din televiziune și cele din administrație. După 25 de ani în televiziune, Lasconi a intrat în politică, însă recunoaște că salariul actual este mult mai mic: „La Pro TV câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună”.

Elena Lasconi, în vârstă de 52 de ani, candidata Uniunii Salvați România (USR) la alegerile prezidențiale din 2024, s-a calificat în turul 2, obținând 1.772.500 de voturi. În prezent, Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung Muscel din 2020, dar înainte de a intra în politică a avut o carieră impresionantă în televiziune, lucrând peste două decenii la PRO TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

De la PRO TV la Primăria Câmpulung Muscel

Elena Lasconi a început să lucreze la PRO TV în 1995, la sediul din Pache Protopopescu, și a devenit una dintre cele mai cunoscute prezentatoare și corespondente speciale ale postului. Printre cele mai importante evenimente pe care le-a acoperit se numără cutremurul din Turcia (1999), vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), eclipsa de Soare din același an, precum și reportaje din Afganistan.

Într-un interviu acordat în emisiunea lui Cătălin Măruță, Elena Lasconi a dezvăluit că salariul său de jurnalist era atât de mare încât câștiga echivalentul veniturilor de primar (9.000 de lei lunar) în doar 40 de minute de muncă la PRO TV. În 2013, și-a demonstrat talentul culinar, câștigând ediția cu celebrități a show-ului Masterchef România.

„Am 9.000 de lei salariul de primăriță. E multă muncă și bătaie de cap, dar îmi place. Stau 14 ore în primărie și mă înjură toți. Știi în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la PRO TV? Când mă duceam să vorbesc la eveniment? În 40 de minute. Și nu mă înjura nimeni. Vreau să fac un fel de Vegas din Câmpulung Muscel! Să vină oamenii din toată lumea să se căsătorească la noi, pentru că avem locuri de poveste!”, a dezvăluit Elena Lasconi, în trecut, cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, „La Măruță”, de la PRO TV.

În decembrie 2019, Elena Lasconi a luat decizia surprinzătoare de a părăsi televiziunea pentru a intra în politică, ea candidând cu succes la alegerile locale din 2020 pentru funcția de primar al municipiului Câmpulung Muscel.

După ce a câștigat un al doilea mandat de primar în 2024, Elena Lasconi și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, fiind susținută de USR. Pe 24 noiembrie 2024, ea a obținut un rezultat impresionant, calificându-se în turul 2.

 
 

Urmărește-ne pe Google News