Trupa Simplu a fost fondată în anul 2000. Aceasta a fost înființată după ce două trupe rivale de break-dance s-au unit. Ulterior, și Smiley a fost cooptat ca vocalist al grupului. Din păcate, în anul 2011, trupa a lansat ultimul album și tot atunci s-au destrămat. CRLB, Piticu, Smiley, Taz și Francezu au luat-o pe drumuri separate, însă păstrează legătura și acum.

Invitați în podcastul lui Speak, Smiley și CRBL au vorbit despre banii pe care îi câștigau pe vremea trupei Simplu. „Să ne înțelegem! Noi câștigam la un concert cam 100-150 de dolari așa. De om! Cam 100-150 de dolari, cam așa”, a spus Smiley, care a fost completat de CRBL.

„La banii ăștia, eu și cu Andrei (n.r. Smiley), stând în București, trebuia să ținem banii la buzunar, ne mai scotea Marius Moga prin oraș și noi nu aveam bani de apă, ești nebun? Ne facem de râs! Noi chiar strângeam bani să mâncăm la fast-food. Strângeam bani, nu era o șmecherie. Francezul nostru și-a luat ghete de 12 milioane”.

„Noi chiar cheltuiam bani pe de toate, pe stat aici, practic pentru asta voiam să facem bani”, a mai zis Smiley.

@iamspeak #podcast #anturaj #fy #fyp #foryou #foryoupage #foryourpage #showbiz @anturajdancecamp @smiley_omul @crbl ♬ original sound - speak

Trupa Simplu, pe scenă la concertul lui Smiley

La începutul lunii iunie, 5.000 de spectatori au umplut până la ultimul loc Arenele Romane și au întâlnit nu doar un Smiley mult așteptat în cel mai important concert al său din an, ci 13 x Smiley din lumi imaginare și au compus, împreună cu propriile lor proiecții, SmileyVerse, un concept de show unic și revoluționar, un mix de muzică, creativitate, inteligență artificială, tehnologie și introspecție cu care artistul își dorește în curând să călătorească prin toată țara într-un turneu multisenzorial.

Aproape 3 ore de show live, 33 de piese-hit, cele mai multe cântate vreodată de Smiley într-un singur concert, care trasează toată istoria POP a artistului, reorchestrate și interpretate într-o manieră inedită de către „cea mai tare trupă din Sud Estul Europei”, îmbogățită live de Qvartetul Muse și trei artiști suflători, au purtat publicul într-o călătorie epică pe note prin timp, spațiu și tărâmuri pline de „ce-ar fi fost dacă”.

„Pe 1 iunie ne-am plimbat pe un drum multimedia prin multe timpuri și spații, de la copilăria din Pitești, am dat o fugă prin Tibet și am ajuns chiar și pe Marte în căutarea celei mai bune versiuni Smiley. Am gândit un show în care Inteligența Artificială, tehnologia și imaginația au pus în scenă muzica și au creat un adevărat SF live în care am văzut cu ochii publicului ce-ar fi fost și mai ales ce aș fi fost dacă aș fi luat alte decizii decât cele pe care le-am luat.

Am cântat mult, cele mai multe piese pe care le-am integrat într-un concert până acum și cele mai cunoscute, pentru că mi-am dorit să aduc în SmileyVerse toate universurile din mine, trăite sau omise din cauza unor decizii luate de-a lungul timpului sau a timpurilor.”, a povestit Smiley euforic, imediat după ce a ieșit de pe scena Arenelor Romane, locul în care se simte cel mai bine cântând și în care se bucură că s-a întors pentru concertul lui traditional de 1 iunie.

Reunirea trupei SIMPLU după mulți ani live, pe scenă, cu mult așteptatul „Oficial îmi merge bine”, colaborarea muzicală „Departe de apus”, recent lansată, alături de prietenii Cabron și Puya, o apariție neașteptată a lui Luis Gabriel pe piesa „În lipsa mea”, concertul de deschidere susținut de tânăra revelație Cristian Porcari, dar și playlist-ul plin de cele mai iubite hituri, împărțit în capitole ce definesc decizii, intersecții, momente de cotitură, pasiuni, distracție sau valori, au reprezentat cele mai încărcate momente de energie, emoție și interacțiune general.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News