În urmă cu câteva săptămâni, în presă a circulat zvonul cum că onorariul Mariei Dragomiroiu, unde dintre cele mai iubite și apreciate cântărețe de muzică populară din România, ar fi de 5.000 de euro. Indignată de speculații, prin avocatul ei, Maria Dragomiroiu a transmis că 2.500 de euro cere pentru a cânta la evenimentele unde e dorită.

„Onorariul perceput de Maria Dragomiroiu alături de instrumentiștii care o însoțesc este de 2.500 de euro”

„Afirmațiile care au apărut în presă referitor la onorariul de 5.000 pe care doamna Maria Dragomiroiu l-ar solicita la eveniment. Noi am efectuat demersurile necesare împotriva celor care au publicat aceste informații false, mincinoase.

Dorim să informăm opinia publică eu, în calitate de reprezentant convențional, să informez opinia publică asupra faptului că onorariul perceput de Maria Dragomiroiu alături de instrumentiștii care o însoțesc este de 2.500 de euro, nu de 5.000 așa cum s-a vehiculat în presă”, a spus Katia Cicală, avocata Mariei Dragomiroiu, conform Spynews.

Artista a fost deranjată că știri false au circulat despre onorariul ei, însă acum a clarificat situația neplăcută. „A fost extrem de supărată pentru că doamna Maria Dragomiroiu își respectă și își iubește publicul, este o valoare a României, aș putea să spun, având în vedere că și caracterul și talentul dumneaei sunt recunoscute, este o persoană serioasă.

A fost extrem de afectată de aceste afirmații, motiv pentru care publicațiile nu vor înțelege imediat să remedieze, să rectifice aceste informații către public, vor răspunde atât penal, cât și civil. Nu cred că a fost o eroare. Nu cred că poate fi o eroare să informezi asupra unui onorariu dublu față de cât este în realitate. Cred că a fost făcută cu intenție și cu rea credință, dar aceasta este o părere personală pe care o exprim. Dacă sunt de bună credință, atunci aceste informații vor dispărea și publicul va fi informat corect”, a mai spus avocata interpretei de muzică populară.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Ce pensie are Maria Dragomiroiu

În cadrul unui interviu mai vechi, interpreta de muzică populară declara că primește o pensie de 1.200 de lei, însă nu era destul pentru a se putea întreține. Între timp, pensia artistei a depășit 2.000 de lei, iar atunci când a vorbit despre acest subiect, fanii de pe contul de socializare au criticat-o dur.

„Eu am ieşit la pensie şi, după 40 de ani de muncă, am 1.200 de lei. Cam cum aş putea să trăiesc eu? Eu, care am dăruit atâta bucurie oamenilor care îmi ascultă cântecele? Cum să trăiesc cu 1.200 de lei?”, a mărturisit Maria Dragomiroiu, în urmă cu mai mult timp, potrivit Wowbiz.

Între timp, pensia vedetei s-a mai mărit, însă tot era puțin pentru un artist. „De la discuțiile cu pensia, m-a și înjurat lumea pe Facebook. Îi rog frumos să nu mă mai înjure, că am trecut și eu de două mii de lei. Și cu indemnizația am făcut vreo 2.700 de lei. Dar un artist nu trăiește din asta. Eu și acum plătesc impozite și poate mulți dintre dumneavoastră primiți pensie”, a mărturisit Maria Dragomiroiu, într-o emisiune TV.

Urmărește-ne pe Google News