La mijlocul anilor 1990, Mihai Călin era sinonim cu PRO TV. Practic, cariera lui a luat avânt în televiziune, ca prezentator, abia apoi s-a dumirit lumea că el s-a format ca actor. Însă după câțiva ani de prezență constantă pe micul ecran, Mihai s-a retras fix când era pe val. A mai colaborat, punctual, pentru diverse proiecte, în special seriale, cum este cel difuzat acum la Antena 1, “Fructul oprit” – alături de Carmen Tănase, de Marian Râlea, Ana Crețu și Adriana Trandafir -, însă nu și-a permanentizat jobul “pe sticlă”. De ce?

Libertatea: Rolul din “Fructul oprit”… a venit la câtă vreme după ultimul job în televiziune?

Mihai Călin: Nu a fost o pauză prea mare, cred că este vorba doar de câteva luni. Înainte de “Fructul oprit”, ultimul proiect în televiziune l-am avut anul trecut.

Ca nivel de trai, e o diferență mare între anii în care aveai emisiuni “pe sticlă” și acum, când ești prezent mai mult în teatru și doar rar la TV?

Da.

A fost alegerea ta să reduci timpul petrecut în televiziune sau așa au mers lucrurile?

În prima instanță, așa s-a întâmplat, după care am refuzat tot ce nu-mi plăcea și, în același timp, mi-am dat seama că meseria mea este cea de actor și asta trebuie să fac. Teatru, film, dacă se ivește ocazia și televiziune – atunci când sunt proiecte care îmi fac plăcere.

Ți-ai dori (re)permanentizarea ta în televiziune? Ce te-ai vedea făcând – emisiuni, seriale?

Nu. Emisiuni de divertisment, show-uri – din ceea ce se difuzează acum, nu aș vrea să fac nimic. Doar seriale… Mi-aș dori să joc, dar în cazul acesta, evident, contează ce anume joc, nu vreau orice. Nu am să renunț niciodată la meseria mea. Practic, am fost îmbiat să renunț la teatru ca să fac numai televiziune, dar am refuzat să fac asta.

Câți bani iau actorii care apar în reclame? “Dacă nu ești un nume cât de cât, să fii plătit pentru imaginea ta…”

Mergi des la castinguri pentru reclame? E asta o sursă bună de venituri suplimentare pentru actori?

Nu merg la castinguri pentru reclame. S-a întâmplat o singură dată și a fost de succes. Este vorba despre o reclamă filmată în urmă cu patru ani, care a fost acum reluată. Nu mă pasionează treaba asta cu reclamele, dar cea în care am apărut e una haioasă, mi-a plăcut ceva în conceptul reclamei. Nu este o reclamă clasică, banală, în care spui “produsul ăsta este mai bun decât celelalte!”, ci are o bucățică de scenariu haioasă. Evident că este o soluție, doar că, în general, se plătește prost. Dacă nu ești un nume cât de cât, să fii plătit pentru imaginea ta, de fapt, ci ești plătit doar pentru producția acelui material, în general, se plătește destul de slab.

Pe care dintre colegii din “Fructul oprit” îi știi de mai multă vreme, cu care dintre ei ai mai lucrat?

Mă știu cu Carmen Tănase de peste 10 ani, nu am lucrat în teatru, numai în seriale de televiziune, dar acum în “Fructul oprit”, este prima oară când lucrez mai mult cu ea. În alte proiecte, am mai jucat împreună, dar ne întâlneam destul de puțin. Cu Marian Râlea mă știu bine, cu Adriana Trandafir, cu Conrad Mericoffer – am jucat într-o piesă de teatru la Național, acum vreo cinci ani.

Fiul de 13 ani, Matei, îi calcă pe urme!

Băiatul tău a luat ceva din talentul tău artistic, ți-ar putea călca pe urme sau are cu totul alte preocupări?

Nu știu, deocamdată nu se pune problema, este prea mic, în curând o să facă 13 ani. A fost selectat pentru un scurtmetraj artistic, a filmat. Cred că o să încerce și el mai multe experiențe ca și mine, până când o să ajungă să se hotărască ce îi place să facă în viață. Este un scurtmetraj regizat de Gabriel Achim, a fost filmat vara trecută în Deltă. Are alte preocupări la vârsta asta, face mult sport.

Împlinești 50 de ani peste câteva luni. Ce satisfacții ai spune că ai bifat până acum și ce regrete ai?

Nu am nici un regret, sincer. Să stai să faci așa o istorie contrafactuală, să spui “uite, în momentul x, dacă aș fi ales altfel, poate aș fi avut mai mulți bani sau poate aș fi avut mai multă notorietate sau glorie” – astea sunt prostii, nu știi ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi ales altceva și nici nu contează. Important este că nu regret nimic. Nu aș fi vrut și nu aș vrea să schimb ceva, dacă ar fi să se pună problema asta. Sunt foarte OK cu ceea ce am. Am avut niște satisfacții punctuale, pot să mă consider printre actorii norocoși totuși, am jucat mult, am în continuare proiecte. Pe plan personal, numai satisfacții! Mă simt foarte bine cu familia mea, cu soția, cu copilul, cu prietenii. Nu am nici un regret.


#salvatipipera / Directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea: ”Autoritățile sunt un mix de rea-voință, neatenție și incompetență”

 
 

Urmărește-ne pe Google News