Pentru playtech.ro, Mihai Trăistariu a spus câți bani primesc vedetele din România pentru a participa la emisiuni precum „America Express” sau „Splash! Vedete la apă”. În urmă cu mai mulți ani, cântărețul a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
Mihai Trăistariu mărturisește că a fost ofertat pentru „Asia Express”, însă pentru „America Express” nu. Artistul spune că o personalitate cu mare notorietate poate primi 2.500 de euro pe ediție, în timp ce alte personalități mai puțin cunoscute pot primit și 1.500 de euro. De asemenea, el a specificat că fiecare vedetă își negociază contractul așa cum știe.
„La America Express nu m-au ofertat, la Asia Express m-au ofertat. Eu știu, de exemplu, când am fost în junglă, căci asta înseamnă peste tot, că te plătesc pentru fiecare ediție în care reziști să rămâi în competiție. Nu se oferă o sumă fixă, de la început. Ei zic că, dacă reziști 7 ediții iei 7 x 1.500 de euro, nu chiar câte 2.500 de euro pentru o ediție. Depinde cum se negociază și ce vedetă de calibru e.
Dacă îl iei pe Cătălin Botezatu, da, trebuie să îi dai 2.500 de euro pentru o emisiune. Dar dacă iei o vedetă mai micuță, gen Nicole Cherry, merge și cu 1.500 de euro. Așa e și la concursul «Splash! Vedete la apă», pentru fiecare emisiune în care reziști. Deci, vedetele mari iau cam 2.500 de euro, pentru o emisiune, iar astea mai micuțe iau cam 1.500 de euro, pentru fiecare emisiune”.
Mihai Trăistariu a participat la primul sezon „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, unde a avut parte de o experiență de neuitat timp de 10 zile cât a rezistat în concurs.
„Să fie cu toții pregătiți, pentru că probele sunt foarte grele, eu am rezistat doar 10 zile la «Sunt celebru, scoate-mă de aici!». Cea mai mare problemă pentru mine a fost mâncarea, trebuia să lupți pentru orice supliment, căci zilnic mâncai doar o lingură de fasole și o alta de orez. Trebuia să supraviețuiești cumva. De la înfometare ne și certam adesea”.
Vica Blochina, cel mai bine plătită concurentă de la Survivor România 2023
Invitată la podcastul „Tare de tot”, fosta concurentă de la Survivor România 2023 a mărturisit că ea a fost cel mai bine plătită dintre concurenți. Vica Blochina și-a negociat foarte bine contractul cu PRO TV înainte de a pleca în Republica Dominicană.
„Fiecare e plătit pe săptămână acolo. Eu am fost cel mai bine plătită. Fiecare cum își negociază, dar eu chiar am fost super bine plătită la acest proiect. Fiecare ținea de locul lui cu dinții, iar disperarea asta de a rămâne acolo nu i-a lăsat pe restul să putem să ne înțelegem”.
Din cauza contractului de confidențialitate pe care l-a semnat, Vica Blochina nu poate să dezvăluie suma exactă pe care a încasat-o, însă spune că este vorba de zeci de mii de euro. „Am luat câteva zeci de mii de euro pe lună. Pe o lună eu am luat câteva zeci de mii de euro bune, însă nu pot să spun suma exactă. Eu am luat bani mulți. (…) Eu m-am dus la Survivor pentru bani”.
Alexia Eram, cel mai mare onorariu la America Express
Fiica Andreei Esca primește pentru fiecare ediție de la America Express suma de 2.500 de euro, potrivit CANCAN. Chiar dacă va fi eliminată prima din concurs, Alexia Eram ar urma să câștige 10.000 de euro. Aceeși bani i-ar primi și fratele ei, Aris Melkior, contractele celor doi fiind foarte bine negociate.