Catinca Roman are o fiică, pe nume Calina, în vârstă de 24 ani, în urma unei relații de lungă durată cu dansatorul Petre Dumitrescu, cunoscut sub numele de scena „Bebe”, fost component al unei trupe de stripperi. Fiica Mioarei Roman și-a crescut singură copilul, după ce iubitul ei a ales să o părăsească după 2 ani de relație.

Creatoarea de modă mărturisește că relația cu Petre Dumitrescu nu a funcționat din cauza mentalității diferite, dar și pentru că el era mult prea tânăr pentru a-și asuma responsabilități.

„Am fost și mamă singură și a fost foarte complicat. Sinceră să fiu, nu regret o secundă că am făcut-o pe Calina, dar, dacă aș fi avut mintea de acum, poate că m-aș fi gândit de două ori înainte s-o fac cu cineva pe care nu mă puteam baza. E foarte, foarte greu și complicat și pentru copil. Relația nu a mers pentru că aveam mentalități foarte diferite, pentru că el era prea tânăr, sincer, îmi dau seama cu recul, și pentru că și eu eram într-o perioadă a vieții extrem de complicată, cu tot ce se întâmpla în familie, pe partea profesională la fel. Cred că a fost prea mult pentru amândoi la momentul respectiv”, a spus Catinca în emisiunea „După faptă și răsplată”, potrivit WOWbiz.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Din păcate, ea nu a reușit să păstreze legătura cu tatăl fiicei sale și mărturisește că nu s-a legat niciun fel de prietenie între ei, deși nu au existat certuri între ei.

„Din păcate, n-a prea existat (nr. o legătură între ei, după despărțire). Nu pot să spun că suntem certați sau ceva de genul, dar, pur și simplu, nu s-a legat niciun fel de prietenie, niciun fel de conexiune”, a mai spus sora Oanei Roman.

„Nu-mi dau foarte bine seama de ce s-a întâmplat așa și de ce nu și-a asumat mai mult rolul de tată”

Se pare că Petre Dumitrescu nu a vrut să păstreze legătura nici cu fiica lui. Calina a încercat de mai multe ori să se apropie de tatăl ei, însă fără succes.

„Din păcate, nu. Deși eu mi-am dorit întotdeauna să se întâmple acest lucru și am făcut toate eforturile necesare, însă nu s-a întâmplat. Nu pot să vorbesc eu în numele lui. Nu-mi dau foarte bine seama de ce s-a întâmplat așa și de ce nu și-a asumat mai mult rolul de tată. A fost un lucru care pe mine m-a măcinat foarte mult, pentru că știu din proprie experiență cât de importantă e pentru o fată să aibă un tată prezent, însă, acum, e matură și Calina, el nu mai zic, și mă gândesc că a venit vremea în care își vor seta ei lucrurile între ei. A fost o perioadă în care l-a căutat, după care, bineînțeles, că a intervenit perioada rebelă în care n-a mai căutat pe nimeni. După care l-a căutat, el n-a fost suficient de responsiv pentru cât și-ar fi dorit ea. Eu, în continuare, o încurajez să încerce să ajungă la o concluzie cu el, pentru că întotdeauna e important să ai un closure”,  a încheiat ea.

Urmărește-ne pe Google News