Chiar și așa, Catrinel Menghia este foarte activă. Modelul a mers la plimbare cu canoea și a profitat de vremea frumoasă. Vedeta a transmis și un mesaj pe contul de socializare.
„Vâslitul este un sport care nu necesită ridicarea greutăților, așadar într-un caiac simt că am puțin răgaz de la burta mea cam greoaie. Dacă corpul tău (și mintea) doresc să vâslească, obține aprobarea medicului înainte de a merge la plimbare pe râu. Cred că cel mai bun dar pe care îl putem oferi copiilor noștri îl reprezintă părți din noi care ne fac să fim unici.”, a scris Catrinel Menghia, pe Instagram.
Zilele trecute, în dreptul imaginii postate pe Instagram, modelul a scris un mesaj emoționant pentru bebelușul pe care îl așteaptă cu nerăbdare. Bună, micuțule! Te simt şi tot ce ştiu sigur este că acesta este cel mai puternic sentiment pe care l-am experimentat vreodată Am împărțit acest trup timp de aproape 6 luni și am experimentat deja atât de multe împreună. Eu și tata aşteptăm cu mare nerăbdare să te cunoaştem. Șapte ani de iubire încoronați de cel mai frumos cadou, a scris Catrinel pe rețeaua de socializare.
Citește și