„Suntem foarte fericiți. Este un moment pe care îl așteptam
foarte mult. Noi am făcut o ceremonie și în America, pe 11.11.2020, însă mi-am
dorit foarte mult să fiu cununată și în religia noastră, ortodoxă. Rochia de
mireasă mi-a ales-o Sarah, fetița cea mare.

Foto: Click

Am trecut pe lângă un magazin în America și mi-a zis «mami, uite, asta e rochia ta de mireasă» și a avut dreptate. Am cumpărat-o și iată-mă în ea. Mi-a plăcut foarte mult modelul, e stilul meu”, a declarat Catrinel Sandu pentru Click.

„Am vrut să avem o petrecere între prieteni, de suflet. Să
ne bucurăm de atmosferă, de această reîntâlnire. Din cauza pandemiei, anul
trecut a fost singurul în care nu am ajuns în România, așa că acum ne-am luat
revanșa.

Nici nu s-a pus problema de dar, de bani în plic. Am organizat un eveniment ca să ne simțim bine și atât.

Peste o săptămână ne pregătim să ne reîntoarcem în America, așa că a fost momentul cel mai bun să fim cu toții împreună”, a mai spus Catrinel Sandu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News