Sânziana Buruiană spera să își aducă micuța pe lume astăzi, de Sfântul Ștefan, mai ales că ea și soțul, Nicolae Zuluf, au ales deja prenumele, respectiv Isabela Ștefania. La cel mai recent control, efectuat zilele trecute, blonda a aflat de la medic că este bine ca bebelușul să mai ia în greutate. “Mi-a spus că este prea devreme să nasc de Sfântul Ștefan, cum voiam, mai ales că pe fetiță o va chema și Ștefania. Are o greutate de 2, 900 kg și trebuie să mai crească. Deci voi deveni mama în 2016, cine știe, poate se va întâmpla de revelion. Aș vrea să nasc natural”, a declarat, pentru Libertatea, Sânziana Buruiană. Viitoarea mămică s-a pregătit intens pentru sosirea fetiței, camera fiind gata și lucrurile acesteia fiind achiziționate de ceva vreme, tocmai pentru a nu fi luată prin surprindere dacă bebelușul ar fi venit mai devreme decât termenul stabilit. Blonda s-a căsătorit cu fotbalistul Nicolae Zuluf la finalul lunii octombrie. Ea a avut o rochie de mireasă extrem de îndrăzneață, care îi punea în evidență bustul voluptos, dar care îi masca burta de gravidă.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News