Ea a fost surprinsă intrând în Piaţa Dorobanţi, acolo unde a făcut probabil câteva cumpărături pentru a uita timp de câteva zeci de minute de tragedia care i-a lovit familia. Dana a fost însoţită de un bodyguard şi a fost lăsată cu maşina exact în faţa intrării în piaţă.
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Se pare că un preot răspotit a ţinut o scurtă cuvântare, care însă nu poate fin considerată o slujbă creştinească.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News